În clasamentul meu, Roman Polanski nu este un regizor de top. Cîteva dintre filmele lui îmi plac foarte mult (Chinatown, Bitter Moon şi The Pianist), cîteva mă interesează pe alocuri (Cuţitul în apă sau "trilogia apartamentului" alcătuită din Repulsion, Rosemary’s Baby şi The Tenant), dar multe mi se par mediocre, dacă nu chiar eşecuri lamentabile. Admit însă că Roman Polanski este un regizor legendar în conştiinţa publicului şi, tocmai de aceea, ştirea arestării sale acum, cînd are 76 de ani, pentru o faptă pe care a săvîrşit-o cu 32 de ani în urmă merită o scurtă meditaţie.

Pe 10 martie 1977, cînd a invitat-o pe Samantha Gailey, de 13 ani, în vila lui Jack Nicholson de pe Mulholland Drive la o şedinţă foto pentru revista Vogue, Roman Polanski avea 44 de ani şi statura unui regizor-cult la Hollywood. Filmele şi biografia sa îi creaseră imaginea omului talentat, cu o viaţă nedreaptă. În copilărie, a fost persecutat de nazişti. A trăit în ghetoul din Cracovia pînă cînd familia i-a fost deportată. Mama lui a murit la Auschwitz (deşi, după cîte se pare, nu era evreică), iar tată lui, evreu, a supravieţuit miraculos lagărului de la Buchenwald. Copilul Polanski a fost ascuns de o familie poloneză pînă la finele războiului. Mai apoi, tînărul regizor Polanski nu este deloc pe placul autorităţilor comuniste poloneze şi pleacă din ţara lui. În fine, după ce trece prin Paris şi Londra, se stabileşte la Hollywood, unde se căsătoreşte cu Sharon Tate şi trăieşte o tragedie îngrozitoare. În 1969, Sharon Tate, însărcinată în luna a noua, este ucisă cu bestialitate de un grup de deviaţi, un fel de derbedei satanişti care se comportau ca nişte hippies, conduşi de una dintre cele mai charismatice încarnări ale diavolului, Charles Manson. În autobiografia sa, Polanski va scrie că acela a fost momentul în care şi-a pierdut orice credinţă în Dumnezeu, devenind un agnostic încă