Femeia trebuie să-şi întreţină fiica de 35 de ani, bolnavă. Elvira Inceu este nevoită să stea cu chirie în Baia Mare, pentru ca fiica ei să poată urma un tratament de recuperare. Elvira Inceu nu-şi poate trăi în linişte bătrâneţile. Are 75 de ani, iar preocuparea ei, în ciuda vârstei înaintate, este să-şi găsească un loc de muncă. Iar asta din cauza că fata ei, care ar trebui în mod normal să-i poarte de grijă, este de fapt cea care necesită îngrijiri.
„I s-a descoperit o tumoră pe emisfera stângă a creierului, când avea 18 ani. De atunci, Mihaela a rămas imobilizată la pat, iar după mai multe intervenţii chirurgicale, acum, abia se poate târî prin casă“, spune Elvira inceu. Mihaela are 35 de ani, iar de 17 ani prezenţa mamei ei este vitală pentru ea.
Plăteşte chirie mult peste posibilităţile ei
Femeia este originară din localitatea Traniş, judeţul Sălaj. S-a mutat în Baia Mare, în urmă cu opt ani, pentru că fiica ei necesită tratamente de recuperare. „Trebuie să meargă la spital o dată pe săptămână pentru tratament“, explică femeia.
Aceasta spune că este disperată, pentru că nu-i ajung banii de la o lună la alta şi vrea cu orice preţ să-şi găsească un serviciu. „Eu am lucrat în colectiv şi am o pensie de 560 de lei, iar fata primeşte un ajutor de 270 de lei. Ne descurcăm tare greu, mai ales că lunar plătim chiria 100 de euro“, se plânge bătrâna.
„Nu vrea nimeni să mă angajeze pentru că spun că sunt bătrână, dar eu sunt dispusă să fac orice. Aş prefera să am grijă de alţi bătrâni, pentru că asta am făcut în ultimii ani“, povesteşte Elvira. Ea spune că a îngrijit o bătrână din Baia Mare, care s-a prăpădit la începutul acestui an, iar de atunci nu mai are cu ce să-şi rotunjească veniturile lunare.
Nu vrea milă, vrea să lucreze
Elvira Inceu mai are şase copii, însă toţi sunt împrăştiaţi în