În capitala Republicii Moldova, Chişinău, are loc summit-ul Comunităţii Statelor Independente. Prima zi a debutat cu reuniunea Miniştrilor de Externe din cadrul celor 11 state membre ale comunităţii. Pentru vineri a fost programată reuniunea şefilor de stat din CSI, după cum transmite corespondenta RFI la Chişinău, Ilona Spătaru.

„Nu există nici un fel de contradicţii între intenţiile de integrare europeană a Republicii Moldova şi statutul de ţară membră în Comunitatea Statelor Independente”. Iată ce a declarat ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, la un briefing comun cu secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev. Republica Moldova şi-a ales drept prioritate integrarea europeană, asta nu înseamnă însă că va renunţa la legăturile de cooperare reciproc avantajoase cu statele CSI atât în plan bilateral, cât şi multilateral, a menţionat Leancă.
Întrebaţi de jurnalişti dacă au discutat despre reglementarea conflictului transnistrean, cei doi au dat un răspuns infirmativ. Lebedev a adăugat însă că la reuniunea miniştrilor de externe s-a convenit ca şefii diplomaţiilor din cadrul CSI să acorde sprijin în vederea rezolvării conflictelor din Nagorno-Karabakh şi Transnistria.
Vineri la Chişinău începe reuniunea Consiliului Şefilor de State din CSI. Şi-a anunţat participarea şi preşedintele rus, Dmitrii Medvedev. Deocamdată nu este clar dacă acesta se va întâlni separat cu preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu.
Presa de la Moscova a scris că Kremlinul este nemulţumit de un