Deşi bonificaţiile la economii s-au redus cu aproape cinci puncte procentuale, dobânzile de peste 10% pe an rămân atractive. Alpha Bank, Millennium Bank şi Banca Carpatica oferă cele mai mari dobânzi la economiile populaţiei. Pentru lei, Randamentul depăşeşte 10% pe an, iar, la euro, 4% pe an. Dobânzile de peste 15% pe an oferite de bănci, la începutul lui 2009, pentru economiile în lei şi de 7,5% pentru cele în euro rămân o amintire. De atunci, bonificaţiile s-au diminuat cu aproximativ cinci puncte procentuale. Totuşi, depozitele bancare constituie în continuare o variantă bună de investiţii.
Citiţi şi:
Cu cât se ieftinesc creditele în lei până la finele lui 2009?Investiţiile pe Bursă bat depozitele bancarePerioadă de graţie pentru toate creditele de la GarantiBankPiraeus Bank reduce dobânzile la creditele în lei
Având în vedere o inflaţie aşteptată de sub 4,5% la finele anului şi de sub 3% în prima jumătate a lui 2010, dobânzile actuale pot aduce un câştig real de peste 7% pe an. Sunt bănci care oferă încă dobânzi de peste 10% pe an la depozitele în lei.
De exemplu, Alpha Bank - la Alpha Anniversary (depozit pe 15 săptămâni) - şi Millennium Bank bonifică cu 11,5% pe an, respectiv 11% pe an, depozitele în monedă naţională constituite pe o perioadă de trei luni, potrivit portalului financiar Conso.ro . Asta înseamnă un câştig de 115 lei, respectiv 110 lei, la fiecare 4.000 de lei economisiţi.
Pentru depozitele în lei la şase luni, cele mai mari bonificaţii din piaţă ajung la 10,75% pe an şi sunt oferite de Banca Carpatica (BCC), generând un venit suplimentar de 215 lei pentru fiecare 4.000 de lei depuşi. Pentru scadenţe de şase luni, dobânzile oferite de BCC sunt urmate de cele acordate de MKB Romexterra Bank, ATE Bank şi Millennium Bank (10,5% pe an). ATE Bank şi MKB Romexterra Bank se află pe pri