Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREVIEW / „Greii” teatrului - Cum a intrat teatrul romanesc in mileniul trei (III)

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 9 octombrie 2009 ·

Regizorul Alexandru Tocilescu a fost protagonistul unei intamplari teatrale simbolice: el a semnat in 1989 un spectacol-cult cu piesa "Hamlet", avandu-l in distributie pe Ion Caramitru, astazi presedintele Uniunii teatrale din Romania (UNITER) si directorul Teatrului National din Bucuresti. Montarea a fost singura care a facut puntea intre perioada de dinainte de Revolutia din 1989 si perioada de dupa, cand intreaga miscare teatrala a intrat in umbra, sub presiunea evenimentelor politice.Tocilescu filtrase in spectacol numeroase aluzii politice, Hamlet devenind, intr-un fel, o voce a constiintei publice. Ceea ce insusi regizorul si-a asumat ca rol ceva mai tarziu, cand a inceput o serie de spectacole ce devoaleaza mecanismele ascunse care au facut posibila functionarea regimului totalitar al lui Ceausescu. In spectacolul cu titlul "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu" (2005), dictatorul apare pentru prima data ca pesonaj pe o scena de teatru, iar estetica spectacolului este imprumutata din cea a spectacolelor omagiale, foarte iubite de dictator. Sunt adusi in scena intelectuali romani care au coabitat excelent cu sistemul, acordandu-i credit si slujindu-l cu mijloacele specifice ale propagandei. Spectacolul este o acuza publica de o forta ce a tulburat multe constiinte, generand chiar o serie de procese penale in care sunt acuzati de calomnie Teatrul Mic, producatorul spectacolului, directorul acestuia, regizorul si critici de teatru care au apreciat montarea. In continuarea "procesului artistic" pe care Tocilescu il intenteaza totalitarismului, s-au inscris spectacolele "Comedie rosie" (2006) si "Elizaveta Bam" (2007). Primul este o tratare comica a fenomenului "urmarirea de catre Securitate", de care nu scapau nici macar demnitarii comunisti, totul fiind povestit de un autor dramatic care a recunoscut public colaborarea sa cu institutia descrisa.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a lua măsuri urgente la Planșeul de sub Piața Unirii

Adevarul acum o ora
Pentru că Planșeul de la Piața Unirii este într-un stadiu avansat de degradare, fiind în pericol de prăbușire, prefectul Mihai Toader a convocat pentru miercuri, 25 septembrie, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Vor fi luate mai multe m

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 4 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

Adevarul acum 56 minute
Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Ministrul Mediului anunţă că a finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi în 27 septembrie încep înscrierile

News.ro acum o ora
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat vineri că finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi pe 27 septembrie încep înscrierile pentru persoanele fizice. În acest an, sunt alocate 2

Promisiunea făcută de Jens Stoltenberg: ”Ucraina n-a fost niciodată mai aproape de NATO”, uşa este deschisă şi va adera

Ziare.com acum o ora
Ucraina nu a fost niciodată mai aproape de NATO, uşa este deschisă, iar Ucraina va adera la Alianţa Nord-Atlantică, dă asigurări Jens Stoltenberg, relatează Euronews. ”De când am preluat funcţia de secretar general, în 2014, lumea care ne înconjoară

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Ucraina interzice utilizarea Telegram de către oficiali și militari. Temeri legate de spionajul rusesc

HotNews acum 26 minute
Consiliul Apărării şi Securităţii Naţionale a Ucrainei anunţă vineri că interzice folosirea Telegram, o mesagerie foarte populară fondată de către rusul Pavel Durov, pe dispozitive electronice ale militarilor şi oficialilor, suspectând serviciile ru

Amenda uriașă primită de firma de catering care a livrat mâncare unei școli din Mehedinți. „Cineva a vrut să ne facă rău intenționat”

Ziare.com acum o ora
Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au suspendat temporar activitatea societăţii Taverna Drobeta 2007 SRL şi au amendat-o cu 30.000 de lei, după un control efectuat joi seara, 19 septembrie, potrivit informaţiilor t

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°