Cum spuneam saptamanile trecute, una dintre dimensiunile tulburatoare ale sejurului in Turcia - poate cea mai tare - a fost relatia umana. "Amabilitate" si "ospitalitate" sunt cuvinte insuficient de inexpresive pentru a descrie realitatea. Oamenii aceia sunt pur si simplu extraordinari. Si nu unul sau zece - ci toti.
Povestindu-i asta turcului care vinde ziare in coltul strazii mele, omul (pe care l-am salutat acum in turceste) mi-a spus cu modestie - dar si in spiritul explicatiei care pare cea mai logica: "Fac comert de o mie de ani!". Vorbeste la persoana a treia, despre "ei", pentru ca el e nascut in Romania. Anul trecut a avut o experienta frustranta pe litoralul romanesc si, vazandu-ma atat de entuziasmat, s-a decis ca la anul sa plece si el in Turcia, unde inteleg ca n-a fost inca niciodata!
Sigur, e si asta: amabilitatea ca efect al interesului comercial. Ma port frumos, clientului ii place, eventual imi da ceva, dar oricum o sa mai vina, recomanda si altora, creste deverul, sporesc afacerile, vin bani mai multi. Dar asta poate explica lucrurile doar pana la un punct.
Iata cateva exemple despre ceea ce se afla dincolo de interesul comercial si este bunatate pura, fara conotatii mercantile.
Unu: ne plimbam prin Kusadasi. Baiatului cel mic, Ioan, ii cade acadeaua pe strada. Evident, ma pregatesc s-o arunc. La fel de evident, el incepe sa planga. Atunci, un frizer care-si sprijinea vitrina in lipsa de musterii, tasneste strigand "Wash! Wash!" si, inainte ca noi sa intelegem ce-are de gand, culege bomboana, demareaza cu ea in frizerie, o spala sub jet de apa la chiuveta si revine cu ea, alergand, dandu-i-o zambind copilului, care redevine fericit. Sa nu-mi spuneti ca spera ca, drept urmare, sa intru sa ma tund! Sau, ajuns acasa, sa-mi mobilizez toti prietenii: "Vedeti ca in Kusadasi, pe strada cutare, e o frizerie super!"
Doi: tot in
