Golful şi rugby-ul în şapte au fost integrate în programul sporturilor olimpice începând cu JO 2016 de la Rio de Janeiro, după votul membrilor Sesiunii CIO de la Copenhaga. Golful a intrat în familia sporturilor olimpice cu 63 voturi pentru, 7 împotrivă şi 2 abţineri, în timp ce rugby-ul a fost inclus cu 81 voturi pentru, 8 împotrivă şi 1 abţinere. Cele 2 sporturi aveau nevoie de o majoritate simplă pentru a intra în programul olimpic începând cu 2016.
Sesiunea CIO a ratificat de asemenea, cu 85 voturi pentru şi 8 contra, continuitatea în 2016 a celor 26 discipline sportive aflate în programul JO 2012 de la Londra. La Rio de Janeiro, la JO 2016, programul olimpic va cuprinde astfel 28 de sporturi.
Rugby-ul în cincisprezece, a fost sport olimpic din 1900 până în 1924, iar golful de asemenea în 2 ediţii, în 1900 şi 1904, în a doua apariţie fiind unul dintre rarele discipline de la JO de atunci deschise şi femeilor.
La reapariţia, în forma de rugby în şapte, sportul cu balonul oval va avea un turneu olimpic masculin şi unul feminin, cu câte 12 echipe şi loturi de câte 12 membri (plus 3 însoţitori), adică un total de 24 de echipe şi 288 sportivi.
Turneul de golf va reuni 60 de jucători şi tot atâtea jucătoare, concursul disputându-se la 72 de găuri. Federaţia internaţională de golf (IGF) s-a angajat să favorizeze participarea celor mai buni 15 jucători din lume, selecţionându-i din oficiu, indiferent de naţionalitatea lor. Peste primii 15 se va aplica o cotă de 2 jucători pe echipă.