Sindicatele au propus la negocierile de vineri de la Ministerul Muncii ca vârsta de pensionare să fie egală între bărbaţi şi femei, respectiv 64 de ani, să fie ameliorate condiţiile pensionării anticipate şi să fie incluse în sistemul public de pensii şi profesiile liberale.
Sindicatele au propus la negocierile de vineri de la Ministerul Muncii ca vârsta de pensionare să fie egală între bărbaţi şi femei, respectiv 64 de ani, să fie ameliorate condiţiile pensionării anticipate şi să fie incluse în sistemul public de pensii şi profesiile liberale.
Sindicalistii nu sînt de acord cu decuplarea punctului de pensii de salariul minim pe economie.
Liderul BNS, Dumitru Costin, a propus plafonarea contribuţiei la fondul de pensie până la de cinci ori salariul mediu, spunând că unele persoane care câştigă foarte mult în puţini ani, astfel ajung să ia o pensie foarte mare, fără să fi contribuit pe măsură în timp.
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Mihail Şeitan a declarat, vineri, la finalul discuţiilor cu sindicatele, că va fi stabilit un plafon pentru baza de calcul a contribuţiilor sociale, acesta nefiind încă stabilit.
în plus Şeitan a declarat ca păstrarea perioadei de 40 de ani pentru pensionarea anticipată ar putea fi luată în calcul.
Pe de alta parte, majoritatea cadrelor didactice din ţară vor să declanşeze greva generală pe termen nelimitat, în perioada alegerilor prezidenţiale, fără a stabili data exactă, protestul putând fi anulat doar în cazul în care Guvernul va rezolva problemele legate de salarii, pensii, concediul de zece zile neplătit.
Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat, că a finalizat referendumul organizat la nivel naţional pentru a afla opinia membrilor de sindicat legată de declanşarea grevei generale pe termen nelimitat şi cei mai mulţi