Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt trenuri în plus spre Iaşi pentru Sărbătoarea Sf. Parascheva

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

Având în vedere că în fiecare an, în preajma Sărăbătoarei Sfintei Parascheva, Iaşiul se umple de zeci de mii de pelerini, Ministerul Transportului a introdus opt noi trenuri în perioada 9 - 16 octombrie. Sărbătoarea Sfântei Parascheva va avea loc marţi, 14 octombrie.

Totodată, în perioada 9 - 17 octombrie, trenurile de rang superior cu plecare din principalele oraşe şi care au ca destinaţie finală staţia Iaşi vor fi suplimentate cu vagoane, iar trenurile de noapte cu vagoane de dormit şi cuşete.

Pentru evitarea aglomeraţiei, CFR Călători recomandă pasagerilor să-şi procure din timp legitimaţiile de călătorie. Acestea se pot achiziţiona atât de la toate casele de bilete din staţiile de cale ferată în care se emit electronic legitimaţii de călătorie, cât şi de la agenţiile de voiaj CFR.

Reduceri de preţuri

Călătorii care vor să cumpere bilete mai ieftine, pot solicita la casieriile gărilor ofertele comerciale. De exemplu, cine cumpără o călătorie dus-întors beneficiază de o reducere de 10% din preţul standard al biletului. Reducerea poate ajunge şi până la 25% pentru grupurile ma mari de două persoane.

Lista noilor trenuri

Noile trenuri introduse în circulaţie sunt: Rapidul 11661 Bucureşti Nord (plecare la ora 22,00) - Iaşi (sosire la ora 5,09), în perioada 9/10 - 14/15 octombrie, Rapidul 11664 Iaşi (plecare la ora 21,28) - Bucureşti Nord (sosire la ora 4,18), în perioada 9/10 - 14/15 octombrie, Acceleratul 1931 Iaşi (plecare la ora 10,32) - Cluj Napoca (sosire la ora 19,03), în perioada 9 - 14 octombrie, Acceleratul 1932 Cluj Napoca (plecare la ora 9,05) - Iaşi (sosire la ora 17,33), în perioada 9 - 14 octombrie, Acceleratul 1865/-2 Iaşi (plecare la ora 10,25) - Galaţi (sosire la ora 14,42), în perioada 10 - 16 octombrie, Acceleratul 1866/-1 Galaţi (plecare la ora 11,50) - Iaşi (sosire la ora 16,07), în perio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 6 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 5 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 53 minute
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Inter Milano a fost aşteptată la aeroport, la întoarcere, de un singur fan

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano a revenit acasă, duminică dimineaţa, într-o indiferenţă totală după greaua înfrângere din finala Ligii Campionilor. Un singur suporter, Marco, a fost prezent la aeroport pentru a-i aplauda pe jucători. Inter Milano a înc

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 3 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

12°/26°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°