Liceeni orădeni verifică, prin probe practice, dacă munca de poliţist e ca în filmele americane. Liceeni voluntari ai Poliţiei Comunitare şi-au primit azi certificatele, banderolele şi insignele care le atestă dreptul de a-şi exercita hobby-ul.
Claudiu Panca este elev în clasa a X-a la Liceul Greco-Catolic şi a ales să facă voluntariat pentru Poliţia Comunitară, în primul rând pentru că este o experienţă nouă. „Va fi ceva nou, distractiv şi util”, a spus adolescentul. I-au plăcut foarte mult cursurile organizate de la începutul lunii.
„Am învăţat multe lucruri noi, despre care nu ştiam”, a adăugat el. Claudiu vrea să contribuie la păstrarea curăţeniei şi a siguranţei în jurul şcolii. Strategia lui este să apeleze mai întâi la bunul simţ al celor tentaţi să arunce mizerii pe jos, fie că e vorba despre mucuri de ţigară, despre ambalaje sau resturi de mâncare. „Meseria de poliţist poate fi o opţiune pe viitor, dar mă mai gândesc”, a spus băiatul.
Atribuţii de poliţist
Angela Moise este elevă în clasa a XI-a la Liceul Lucian Blaga. „Vreau să fiu poliţist voluntar pentru că intenţionez să dau admitere la Academia de Poliţie. Experienţa îmi va folosi foarte mult”, a spus Angela. Este convinsă că adolescenţii pot face ceva mai mult pentru imaginea oraşului decât cred mulţi adulţi şi are de gând să confirme încrederea ce le-o acordă iniţiatorii proiectului.
Din cei 120 de elevi care s-au înscris să fie poliţişti comunitari voluntari au rămas 83. „I-am selectat pe elevi în urma unui test scris şi a unui interviu. Au rămas pe dinafară şi elevii care nu ne-au adus acordul scris al părinţilor”, a precizat agentul Monica Amro, coordonatorul proiectului. Ea ţine ca părinţii elevilor să ştie, să fie de acord ca odraslele lor să fie voluntari. „Elevii vor fi ochii noştri pe stradă şi în şcoli, pentru că noi nu