Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eu ştiu că visele se împlinesc

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

Eu ştiu că visele se împlinesc. Nu contează cât de mare e visul şi cât de imposibil pare, poate, la prima vedere. Visele se împlinesc şi am aflat asta pe propria piele, încă de când eram o fetiţă, acasă la Brăila. Am primit în viaţa asta tot, absolut tot ce am cerut Universului şi întotdeauna mi-a fost foarte uşor să-mi văd visele cu ochii, atunci când CRED cu toată fiinţa.

Am un nou vis. Creşte în mine în fiecare zi, îl văd şi-l simt, şi-l miros, îl ating. A pornit cândva după cursul de naştere naturală, ţinut în Piracanga de moaşa indiancă Sweli şi, de atunci, nu trece zi fără să mă gândesc la el, la noul meu vis.

E un centru de naştere naturală. Un loc în mijlocul naturii, lângă o apă în care trăiesc delfini - liberi, nu captivi şi dresaţi după bunul nostru plac, transformaţi în circari. Un loc cu terapii holistice. Un centru în care viitoarea mamă poate hotărî cum va arăta locul în care va naşte, ce muzică vrea să asculte, cine să-i fie alături şi cum vrea să-i fie naşterea. Masaj, pictură, meditaţii, muzică, înot cu delfinii, grădină, flori şi soare, un loc în care mama să aibă timp să se pregătească şi să se dedice sută la sută ei înseşi măcar în cele trei săptămâni de dinainte de naştere, aşa cum povestesc indienii din Amazon.

Un loc menit să ajute orice femeie să trăiască naşterea naturală ca pe ceea ce este de fapt: o binecuvântare, un dat de la Dumnezeu, parte din miracolul extraordinar al Creaţiei, momentul în care mama şi copilul trec prin aceeaşi luptă, prin aceeaşi muncă, împreună ca o singură fiinţă.

Eu ştiu că visele se împlinesc. Cere şi ţi se va da. Este atât de simplu şi atât de adevărat!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Oamenii deveniseră cam neliniștiți”. Trump spune de ce a decis pauza de 90 de zile pentru tarifele comerciale

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit volatilitatea de pe piața obligațiunilor în ultimele zile, după măsurile tarifare anunțate săptămâna trecută, și a părut să indice că acesta a fost unul dintre factorii care au dus

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 7 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 11 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 11 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 11 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

-0°/11°
sâm.

4°/12°
dum.

5°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

-0°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°