Amestecul paharnicului Sion în tainele familiilor moldovene naşte o carte de scandal. Arhondologia Moldovei. Amintiri şi note contimporane, apărută în 1892 (deşi geneza ei e mult anterioară, prin deceniile cinci-şase), la Iaşi, la Tipografia Buciumului Român, cu o prefaţă analitică de Gh. Ghibănescu. Revoluţia, în ale cărei focuri şi ecouri şi-a conceput paharnicul darea de seamă, după ordinea alfabetului chirilic simplificat, înăbuşise vocea sîngelui albastru. O recuperare, fie şi pîndită, la tot pasul, de umori şi de retezări piezişe de prestigiu, se cerea, pesemne, făcută. Şi bine spune Ghibănescu, editorul, să zicem, acestei opere postume (Sion murise prin 1858), pentru oamenii vremii, romantici împătimiţi de vechi ceasloave, istoria era domnul, unsul pe tronul ţării. Şi, alături de el, toţi ca unul, poporul. Nu, continuu vinovaţi de iscodiri şi uneltiri, boierii. Poate, spune tot el, fiindcă boierii contrazic, prin firea lor ("te miri de unde atîta cinste şi vază!" ce li s-a dat...), idealul romantic de consecvenţă. Sînt cei mai mutabili, cei mai de tranziţie dintre straturile societăţii. Dacă în Ardeal boierimea s-a maghiarizat, iar la sud s-a turcit, "la noi a oscilat în toate părţile, unii s-au Turcit, alţii s-au făcut Poloni, alţii Ruşi, după timpuri şi împrejurări." Lucruri care presupun, de bună seamă, uitarea originilor şi a numelor. Aşa încît nu un hrisov care dă drepturi şi pune în rang e Arhondologia lui Sion, ci un memento pentru sîngele schimbat. Întîlnindu-se cu poezia post-romantică din jurul lui 1900 ("Şi noi minţim, dar sîngele nu minte", îi scrie Goga, la 1913, fostei Principese Brâncoveanu).

Deci, nu tradiţia ilustră, nu onoarea îi pune pe boieri unde sînt, ci o bună tactică, aceea care înlocuieşte, spre sfîrşitul secolului, tot ce crezuseră romanticii despre virtuţile cardinale: "Ajunsese lucrurile la aceasta că boieria era o bel