20 de studenţi de la universităţile din oraş s-au înscris la tabăra de instruire. Asociaţia Liga Studenţilor „Pintea Vinteazul” organizează în perioada 8 – 11 octombrie o tabără de instruire pentru studenţii băimăreni.
20 de studenţi de la Universitatea de Nord şi de la Universitatea „Vasile Goldiş” din Baia Mare învaţă în această perioadă să facă voluntariat. Cursurile sunt organizate de Asociaţia Liga Studenţilor „Pintea Viteazul” din Baia Mare, iar studenţii au fost „aleşi pe sprânceană” de către membrii asociaţiei. „Scopul acestei tabere este de a forma tineri care să devină promotori ai voluntariatului, care să se implice activ în proiectele diverselor ONGT din oraş şi susţinerea unei campanii de mediatizare a muncii benevole. Am încercat să selectăm candidaţii cei mai potriviţi”, spune Marcel Benţe, responsabil proiect. „Vrem să determinăm, în măsura posibilităţilor, creşterea nivelului de activitate pe bază de voluntariat al ONG-urilor de tineret din Baia Mare”, continuă acesta.
„Învăţăm cum să ne împărţin timpul”
„Cel mai mult îmi plac jocurile practice, care sunt distractive şi au obiectivul de a ne uni pe noi, voluntarii. Comunicarea între voluntari este esenţială în desfăşurarea activităţilor demarate de ONG-uri”, spune Lucreţiu Pop, de 19 ani, student în anul I la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare. „Pentru mine voluntariatul înseamnă să te simţi eficient comunităţii din care faci parte. Cursurile din aceste zile ne învaţă cum să ne împărţim timpul pentru a putea face muncă benevolă şi mai ales cum să-i determinăm pe alţi tineri să se implice în voluntariat”, spune Denisa Pintea, studentă în anul I la Facultatea de Litere, Universitatea de Nord.
Acţiune de ecologizare
În cadrul taberei se organizează traininguri pe comunicare şi leadership, workshop-uri ce vizează dife