Până ieri, cărţile laureatei cu Nobel se găseau la Cluj la preţ redus - 4,99 lei. Librăriile clujene au comandat ieri masiv cărţile scriitoarei Herta Müller, născută în România şi distinsă tot ieri cu Premiul Nobel pentru Literatură. Librăriile din Cluj au fost prinse pe picior greşit, odată cu anunţarea câştigătoarei Premiului Nobel pentru Literatură, deoarece acestea nu mai puneau spre vânzare de multă vreme cărţile scrise de Herta Müller.
„Am avut în anii trecuţi, să zicem acum doi ani. Cu siguranţă vom primi în scurt timp, mai ales că a fost distinsă cu Nobel”, a declarat unul dintre consultanţii de vânzări din cadrul Diverta, de pe strada Universităţii.
Herta Müller la „superofertă”
Dacă la librăriile Gaudeamus şi Humanitas mai există un singur exemplar al volumului „Este sau nu este Ion”, cele două bucăţi rămase din romanul „Animalul Inimii” au fost epuizate ieri la Cărtureşti, imediat după anunţarea distincţiei acordate Hertei Müller.
Mai mult, la librăria din Iulius Mall scrierile autoarei se vindeau în trecut la reducere, la doar 4,99 volumul. „Este o ipocrizie din partea cititorilor români, care deşi n-o cunosc, îi vor cumpăra acum cărţile datorită acestui premiu, nu neaparat pentru că i-ar recunoaşte valoarea literară”, a explicat Raul Sebastian Pavel, librar la Cărtureşti.
Se comandă acum cărţi şi din Germania
Librăriile speculează acum intensa mediatizare a scriitoarei de origine română şi au comandat deja cărţile editate în România sau chiar şi cele publicate în Germania, convinşi fiind că ele se vor vinde ca pâinea caldă.
„Cele scrie în germană se vindeau cel mai bine la noi, ieri am comandat şi sperăm ca în zece zile să ajungă coletele din Germania. Clar, acum ele se vor vinde foarte bine. Mediatizarea ajută enorm”, a declarat Erna Weghofer, directoru