Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul redistribuie 220-280 milioane euro in "Prima Casa", de la bancile care nu au dat credite

Publicat in Romania Libera, vineri 9 octombrie 2009 ·

Guvernul va retrage 220-280 milioane euro de la 7-8 banci implicate in programul "Prima Casa", care au consumat foarte putin din plafonul garantiilor atribuite si va redistribui sumele bancilor care au acordat cele mai multe credite, a spus presedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, citat de Newsin.

Astfel, reprezentantul FNGCIMM, Aurel Saramet, a precizat ca 7-8 banci au consumat intre 0 si 3% din plafoanele de garantii, iar sumele nefolosite vor fi redistribuite.

El a precizat, dupa intalnirea cu premierul Emil Boc, ca primele banci in functie de creditele acordate sunt BRD, BCR, Banca Transilvania, Alpha Bank, Volksbank si Raiffeisen Bank, iar primele patru banci acopera 88% din totalul sumelor consumate pana acum.

In ceea ce priveste CEC Bank, Saramet a spus ca intr-o perioada a existat "un avant ceva mai puternic" la creditele in lei, dar pentru ca acestea sunt mai scumpe decat cele in euro, in acest moment nu exista o "dinamica satisfacatoare". "Am discutat cu CEC Bank, cauta alte solutii, dar cu certitudine vom redistribui o parte din bani si de la CEC", a spus el.

Presedintele Fondului a mai spus ca trei banci nu au consumat "niciun leu" din plafonul de garantii, iar alte patru-cinci banci au avut un "consum" de 0,1 - 3%. Acesta a declarat ca nu poate nominaliza bancile care se afla in aceasta situatie.

"Tuturor acestor banci le vom lua o parte dintre sumele alocate pentru a le redistribui", a spus Saramet. "Totalul sumelor alocate (in urma redistribuirii n.r.), dupa primele estimari, se ridica undeva intre 220 si 280 de milioane de euro", a declarat el.

Presedintele Fondului a adaugat ca 25,5% din cele aproximativ 4.800 de case achizitionate pana in prezent prin Programul "Prima Casa" sunt construite dupa anul 2008. La noua realocare vor fi acordate separat fonduri - aproximat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 47 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°