Timişorenii cu probleme psihice care se pot preface sănătoşi trec cu brio testul psihologic înainte de obţinerea permisului Citeşte un caz concret:
Tânăr executat cu pistolul de un şmecher în trafic
Între psihologi şi poliţie nu există o bază de date comună, care să le arate specialiştilor ce fel de om le calcă pragul pentru aviz. Printre timişenii care au deja aviz de port-armă s-ar putea strecura şi persoane care au trecut cu brio testul de la psiholog, dar care să reprezinte un adevărat pericol social pentru cei din jur.
„Chiar dacă testul pe care îl dau persoanei care doreşte un aviz este foarte dificil, există posibilitatea ca anumite persoane cu probleme să treacă testul. Aici, apare şi problema. Dacă ar exista o bază de date comună între psihologi şi poliţişti, totul s-ar schimba. Pentru a vedea dacă omul care mi se prezintă are un trecut curat din punct de vedere psihologic, trebuie să văd înainte de test, dacă a trecut pe la Jebel, de exemplu”, a precizat psihologul Bogdan Viziteu.
Problema reclamată de psiholog este confirmată de purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Timiş. „Într-adevăr, poliţia nu are o bază de date comună cu psihologii pentru că numărul unor astfel de persoane autorizate este foarte mare. Doar cazierul se cunoaşte. Nu se poate trimite un profil clar al fiecărul om suspect, la toţi aceşti psihologi”, a precizat Marinela Apostolache, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Test de două ore
Testul pentru primirea avizului de port-armă durează două ore şi conţine analize de performanţă, personalitate şi cultură generală. „Nu poţi să dai bine, testul e plin de capcane. Evident, totul este subiectiv şi există posibilitatea ca cei care se prefac foarte bine să treacă şi testul. Dacă aceştia vin de la o altă încercare de obţinere de aviz, neexistând o bază de date