Mirela studiază flautul, este pasionată de muzică şi a reuşit să compună singură o melodie, în limba lui Cervantes. S-a născut în Brăila şi până la vârsta de trei ani a copilărit în oraşul natal. Mirela spune despre ea că este o persoană deschisă şi că iubeşte muzica. Din clasa a cincea studiază flautul şi până acum a participat la diverse festivaluri muzicale, secţiunea interpretare. A reuşit să urce pe podium aproape de fiecare dată şi a obţinut diplome care îi recompensează pasiunea pentru instrumentul ei preferat. La Olimpiada de Muzică, secţiunea interpretare flaut, s-a clasat pe locul secund.
De aproape doi ani urmează cursurile de canto, sub îndrumarea profesoarei Margareta Dumitru, iar de câteva luni este preocupată de dans. Recent, Mirela şi-a descoperit o nouă pasiune: compune muzică. „Prima mea piesă se numeşte «Să dansăm împreună» şi este în limba spaniolă. M-am gândit eu că dacă tot îmi fac singură piesele, pot să şi înregistrez. Aşa că mi-am făcut acasă un studio de înregistrări“, spune Mirela.
În 2008, s-a clasat pe primul loc la festivalul „Steluţele Mării“ şi pe cel de-al treilea loc la alte două concursuri muzicale: „Mlădiţe Dunărene“ şi „Fest Remember“. Alături de ansamblul folcloric al Palatului Copiilor a participat la „Joy of Europe“, un concurs internaţional desfăşurat anul trecut la Belgrad, Serbia. În acest an, Mirela a participat la alte trei competiţii: în Baia Mare, Bârlad şi Moreni. Pentru că nu pierde niciodată ocazia de a-şi arăta pasiunea pentru muzică, Mirela a participat la mai multe evenimente organizate în vara acestui an, la una dintre unităţile hoteliere de pe litoral.
Îşi urmează fratele, la Conservator
După terminarea liceului, ar vrea să continue tradiţia începută de fratele ei şi să urmeze cursurile Conservatorului. I-ar plăcea ca peste ani să interpreteze la flaut arii c