Veroniki Art ataca aceasta "rentrée" (colectia ispitirilor de toamna din galerii!) cu o tema* foarte elastica. Pe cât de generoasa, pe atât de riscanta. In afara de nostalgie, propunerea "Memoria locului" emana si un parfum greu de provocare. Fiindca este un pariu anevoios. Misiune in(te)grata. Pentru filosofi, ca si pentru artisti (aproximând mirarea ca ei apartin, totusi, normalului omenesc!). Sa afle cum stam cu asezarea in lume. Unii n-au izbutit nici macar in timpul vietii, daramite apoi. Dar, cu toate juramintele fiecaruia, precum ca totu-i asa, si nu altminteri (!), adevarul e in alta parte. La Marele Ordonator al Lucrurilor, in rang de Dumnezeu. Ascuns in buzunarul Sau cu vointe. Cât despre noi, ce sa spunem? Doar ca suntem cu totii o mâna de diletanti. Adica, stam deoparte si, calare pe punctul de vedere etimologic, ne delectam!
Insa artistul, daca tot l-am luat la rost (adica, iarasi la etimon, ii masuram "rostul" mintii, ecartamentul dintre firele memoriei!), prezinta un mic avantaj fata de filosof. Spre deosebire de gânditor (sigur, si acesta la rândul lui are dreptate: "die Gedanken sind frei"!), nu izbeste subiectul cu premeditare, nu-l da cu capul de peretii unui program alcatuit cu grija. Nu-si propune: "Astazi voi transfigura artistic locul "X" din tot ceea ce tin minte de când eram eu mic!". El doar (co)memoreaza. Locul lui in lume este suma (sau chintesenta, uneori!) locurilor pe care el le-a vizitat intr-o viata. Nu cu scoala, ci cu encefalul. Mai exact, cu lobul lui cronotopic. Acela care, de altfel, ii inmâneaza in ultima instanta si certificatul de libertate.
Invitatii de la Veroniki Art sunt toti oameni maturi. Deci, au amintiri. In plus, ei nu se joaca de-a vizitatorul in timp si spatiu. Ei chiar fac dovada ca au fost "Atunci" si "Acolo".
Santierul arheologic deschis de Ana Asavei Pietraru are drept centru "Casa cu amintir
