Îi vedem aproape zilnic pe strazi, cu geanta în spate, mai mereu grabiti, aproape în pas alergator, deplasându-se catre destinatii necunoscute noua. Ati ghicit, e vorba despre postasi, aceste „furnicute” care se asigura ca noi, ceilalti, sa primim la timp corespondenta si nu numai. În foarte multe cazuri ereditara, meseria de postas nu e deloc usoara, asa cum poate pare la prima vedere. Nu e la îndemâna oricui sa transporte geanta (despre care se pot spune multe, dar nu ca ar fi usoara) kilometri întregi, în pasi de mars. Zi de zi, contra cronometru…
Nu e deloc întâmplator faptul ca într-un clasament al încrederii populatiei în institutiile din tara, Posta Româna ocupa locul al treilea, fiind devansata doar de Armata si Biserica. La urma urmei postasul e cel care ne calca pragul casei periodic, aducându-ne nu doar scrisorile si ziarul la domiciliu, ci si mandate postale, pensii sau alocatii. Integrându-se încet, dar sigur, în familie. Pentru totdeauna. Motiv pentru care cazurile în care acestia primesc cheia casei de la proprietari pentru a intra si a lasa corespondenta nu sunt rare.
Aproape zilnic mass media colcaie cu stiri despre furturi, jafuri la drumuri mare sau din banci. Rareori am auzit despre cazuri în care postasii sa fi cazut victime tâlharilor, desi transporta si ei valori si beneficiaza de mai putina protectie decât are – sa zicem – o banca. Si totusi, aproape nimeni nu îndrazneste sa îi jefuiasca. Oare de ce? E simplu! Fiecare dintre noi are „adoptat” un postas, prin urmare orice om cu capul pe umeri se gândeste bine înainte sa atace un membru al familiei.
Astazi în întreaga lume se sarbatoreste Ziua Mondiala a Postei, ocazie cu care îmi permit sa transmit tuturor postasilor, în numele colectivului cotidianului Zi de zi, dar si al cititorilor nostri, multa sanatate si putere de munca. La multi ani, dragi postasi!
Îi vedem apro