Cora Coralina e numele unei poete braziliene ce s-a stins din viaţă acum două decenii; el sună ca un fel de "Kira Kiralina" uşor modificată, dar nu e nimic comun între personajul lui Panait Istrati şi ciudata poetesă braziliană; ele se află la două extremităţi opuse ale spectrului uman.
La limita statului Goiás, în interiorul profund al Braziliei, aproape de legendar-terifiantul Mato Grosso, există una dintre cele mai încîntătoare aşezări ale vastei ţări sud-americane, un orăşel de numai 20.000 de locuitori. Numele i s-a schimbat tot timpul - Villa Boa, Goiás Velho -, dar lumea îl cunoaşte mai ales sub numele generic de Goiás, ca şi statul a cărui capitală a fost timp de două veacuri. Construit pe la jumătatea secolului al XVIII-lea de portughezii în căutare de aur, el a rămas pînă astăzi la aspectul său primitiv, mică bijuterie arhitectonică pierdută în cîmpurile înţelenite şi fără sfîrşit din jur. La el se ajunge greu, însă odată ajuns acolo, călătorul ia contact cu un spaţiu magic, cu un orăşel de secol XVIII păstrat ca prin minune. Traversat de un rîu numit Rîul Roşu (de la culoarea pietrelor din albia lui, purtătoare în eternitate de mici fragmente aurifere), orăşelul trăieşte parcă întors asupra lui însuşi, atemporal, fără legătură aparentă cu lumea noastră. Admirînd aerul nobil al pieţelor circulare ori ovale, apoi cele cîteva palate păstrate, ca şi casele de locuit lipite una de alta, nici una la fel cu cealaltă, dar profund asemănătoare între ele, înţelegi de ce secolul al XVIII-lea a fost, cel puţin în Vestul Europei, secolul eleganţei supreme: pînă şi cel mai îndepărtat vestigiu al său, aflat în mijlocul unui continent exotic, întruchipează frumuseţea eternă.
În mijlocul acestei aşezări ce poate fi parcursă cu piciorul, de la un cap la altul, în mai puţin de o oră, se află pe malul rîului o casă tot din secolul XVIII,
