Din cele peste 300 de cereri nesoluţionate câte rămăseseră săptămâna trecută, reprezentanţii Universităţii spun că, în prezent, mai sunt doar 20 de studenţi care mai doresc un loc în cămin.
Pentru a face loc studenţilor de anul I care nu au reuşit să primească un loc în cămine, reprezentanţii Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti au început să identifice studenţii repetenţi pentru a-i da afară din cămine. “În acest moment, sunt căutaţi în cataloagele facultăţilor studenţii repetenţi care stau în cămine pentru putea elibera locurile şi a-i caza pe studenţii de anul I care au rămas pe dinafară”, ne-a declarat Ştefan Drăgan, şeful Serviciului Social Administrativ.
După repartizarea care a avut loc săptămâna trecută, 81 de studenţi nu au venit să îşi plătească camerele şi drept urmare, acestea au fost redistribuite.
20 de studenţi mai vor loc în cămin
Conform situaţiei care se prezenta la începutul anului şcolar, existau 310 de cereri care nu au putut fi soluţionate, deci dacă scădem cele 81 de locuri care s-au mai creat ar rămâne peste 200 de studenţi care nu au primit un loc în cămin. Însă, reprezentanţii Universităţii spun că, de fapt, numărul acestora este mult mai mic.
“În prezent, mai există aproape 20 de studenţi care vin şi ne solicită un loc în cămin. Prin identificarea repetenţilor sperăm să rezolvăm şi problema acestora. Principiul după care aceştia vor primi camerele este primul venit, primul servit. Celelalte cereri presupunem că au fost duble sau că studenţii s-au orientat către alte universităţi”, a mai precizat Ştefan Drăgan.
În ceea ce îi priveşte pe studenţii care au loc în căminul 6, aceştia se vor putea muta până la 1 noiembrie în noile camere. Imoblil a fost renovat în totalitate şi în prezent are loc dotarea camerelor cu mobilier nou. Din cauza faptului că imobilul a fost renovat şi urmează