Până la 1 noiembrie caloriferele vor fi calde noaptea, iar după această dată, apartamentele vor fi încălzite non-stop
Tot de la 1 noiembrie, botoşănenii încep să beneficieze de subvenţiile pentru încălzire. Facturile nu vor fi mai mari decât cele de iarna trecută.
Termica va începe furnizarea căldurii mai devreme decât îşi doresc unii botoşăneni. Conducerea acestei societăţi a anunţat că de pe data de 20 octombrie se va furniza agent termic pe timpul nopţii la cele 13.500 de apartamente din municipiul Botoşani racordate la sistemul centralizat.
„În mod normal, furnizarea căldurii se face când avem trei nopţi la rând temperaturi sub 10 grade. Noi am decis ca de pe data de 20 octombrie să începem furnizarea agentului termic pe timp de noapte, după care de pe 1 noiembrie să intrăm în program normal“, a spus Ion Diaconu, directorul SC Termica SA.
Botoşănenii care au rămas racordaţi la Termica nu vor să primească agent termic până pe data de 1 noiembrie, pentru că abia atunci vor putea beneficia de subvenţiile de la stat.
Facturi între
150 şi 400 de lei
„La Termica am mai rămas doar cei care nu ne-am permis să ne punem centrale. Am o pensie de 600 de lei pe lună, din care trebuie să-mi cumpăr medicamente, să plătesc utilităţile şi să mănânc. Dacă Termica va da căldură înainte de 1 noiembrie nu ştiu dacă voi putea plăti factura“, ne-a spus Maria Stan, pensionară. Conducerea societăţii de termoficare susţine că botoşănenii nu vor plăti mai mult la încălzire decât în iarna 2008-2009.
Pentru o garsonieră, factura medie lunară va fi de 150 de lei, pentru un apartament cu două camere 200-250 de lei, pentru unul cu trei camere 300 de lei, iar pentru unul cu patru camere aproximativ 400 de lei.
„Populaţia nu va plăti mai mult decât în iarna trecută. Preţul gigacaloriei a rămas 183,5 l