Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Portret/ Maramureşeanul Iulian Mureşan este sunetistul vedetelor autohtone

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

De câţiva ani asigură sonorizarea la concertele interpreţilor români. A lucrat cu mai toate trupele artiştilor din ţară. De curând a pus pe picioare o trupă de folk-rock.

Iulian este toboşarul trupei Km 32 din Cavnic, oraş situat la 20 de kilometri de Baia Mare. Pasiunea lui pentru muzică se datorează părintelui său. „Când eram încă elev la liceu mi-am adus aminte că tata cânta la chitară. De atunci am decis să-i calc pe urme”, spune Iulian.

Ca să-şi cumpere chitară a fost nevoit să vândă mobra cu care mergea la şcoală. „Am vândut-o cu 140 lei şi tot cu atâţia bani mi-am cumpărat şi chitară. Dragostea pentru muzică a fost mai importantă”, arată tânărul. A învăţat să cânte la chitară de la un prieten în parcul din Baia Mare şi Cavnic. „De câte ori veneam în oraş mă întâlneam cu un prieten care mă ajuta să învăţ să cânt”, continuă Iulian.

Are propria trupă

Dragostea pentru corzile chitarei a transmis-o şi fratelui său. „Am primit un set de tobe de la unchiul meu. Atunci mi-a venit ideea să fac o trupă”, afirmă toboşarul. Mai avea nevoie de un basist pe care Iulian l-a „recutat” direct de pe patul de spital. „Eram în spital iar vis- a-vis de patul meu stătea un alt băiat care suferea de aceeaşi boală ca mine. Discutând cu el am decis că este persoana potrivită să fie basistul trupei Km 32”, subliniază toboşarul.

După doar o zi de repetiţii la Palatul Copiilor din oraş au reuşit să-i surpindă pe toţi cei prezenţi în sală. De atunci au avut numeroase concerte cu ocazia zilelor diferitor oraşe din ţară, au participat chiar şi la Gala Folk-rock din Baia Mare. Stilul lor îmbină muzica folk cu cea rock şi alte influenţe funk, populară şi reggae. Sunt cunoscuţi datorită pieselor „Aşa beau oamenii buni” şi „Ghezeşu” asupra cărora şi-au pus amprenta personală şi le-au modificat linia melodică. Au însă şi 15 piese proprii. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 12 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 4 ore
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 4 ore
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 28 noiembrie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 28 noiembrie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 1 decembrie 2024. La tragerile loto de duminică, 24 noiembrie 2024, Loteria Ro

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 4 ore
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 10 ore
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

UPDATE - Şeful spionajului german crede că atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO

News.ro acum 4 ore
Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în considerare în cele din urmă invocarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianţei, a declarat miercuri şeful serviciulu

NASA a redescoperit „oraşul de sub gheaţă”, o fostă bază americană secretă din timpul Războiului Rece aflată sub gheţurile Groenlandei

News.ro acum 2 ore
Oamenii de ştiinţă de la NASA au redescoperit un „oraş” demult pierdut, îngropat sub 30 de metri de gheaţă, la 58 de ani după ce a fost abandonat ca bază americană în timpul Războiului Rece, relatează SkyNews. Camp Century, baza construită în 1959 î

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/9°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

0°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°