Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Producătorii ecologici din Maramureş se „bat” în oferte

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

„Zilele producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice” se desfăşoară azi şi mâine în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare.

Azi şi mâine, în Baia Mare au loc „Zilele producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice”, sau „Ziua recoltei”, după cum ştiu băimărenii. Evenimentul, ce se desfăşoară în Piaţa Revoluţiei din municipiu, adună aproximativ 20 de producători ecologici şi tradiţionali din judeţ.

Organizatoare este Asociaţia producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice din Maramureş, iar reprezentanţii acesteia s-au gândit la un mod inedit de a-i atrage pe băimăreni în „buricul târgului”. Astfel, în cadrul celei de-a doua ediţii a „Zilelor producătorilor”, cumpărătorii vor primi câte o porţie de mici şi un pahar de „horincă”. „Tot atunci, Palatul Copiilor din Baia Mare va susţine un recital”, spune Vasile Ciolte, reprezentant Asociaţia producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice.

„Preţuri piperate”

Băimărenii care au luat cu asalt cele câteva tarabe amplasate la primele ore ale dimineţii se arată relativ mulţumiţi de preţurile afişate de producători. „Gama de produse este foarte variată, iar dacă facem un raport între calitate şi preţ, ajungem la cocluzia că produsele sunt chiar ieftine. Mă bucur foarte mult că există un astfel de loc de unde putem să ne cumpărăm alimente pentru un meniu cât mai sănătos”, spune Iudith Jeg, o băimăreancă de 56 de ani.

În schimb, alţii sunt de părere că preţurile sunt puţin cam „piperate” pentru buzunarele lor. „Trebuie să recunoaştem că preţurile sunt puţin cam mari, dar măcar avem certitudinea că produsele sunt ecologice. Cel puţin asta îmi place să cred”, spune Vasile Naghi, un pensionar de 72 de ani.

Fructe şi legume uscate

Pe de altă parte, producătorii maramureşeni susţin că produsele pe care le comercializează sunt ecologice sută la sută, i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 12 minute
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 4 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 39 minute
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum o ora
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Călin Georgescu, la Realitatea Plus, apel la „pace și liniște socială”: „De ce nu vine Elena Lasconi la o dezbatere?”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezindețiale, a avut o intervenție prin telefon miercuri seară, la postul de televiziune Realitatea Plus, în care a făcut apel la „pace și liniște socială”,

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum 2 ore
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Doliu în tenisul de masă românesc: A murit multipla campioană Maria Alexandru

News.ro acum 50 minute
Maria Alexandru, considerată o legendă a tenisului de masă, a încetat din viaţă, a anunţat, miercuri, FRTM. Fosta sportivă avea 84 de ani. “Legendă a tenisului de masă, MARIA ALEXANDRU rămâne în memoria noastră prin performanţele sale remarcabile, o

Donald Trump l-a desemnat pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.ro "El a fost alături de mine d

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

4°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°