Vorbeam dimineaţă cu colegii mei despre cine ar putea primi premiul Nobel pentru pace, din lista de vreo 200 de propuneri primită de norvegieni. Pe Obama l-am exclus cu toţii de la bun început: ar fi prea evident…prea strident. Iată că membrii comitetului au considerat însă că speranţa pe care o întruchipează Obama merită premiul Nobel pentru pace. În argumentaţia adusă de norvegieni se vorbeşte de eforturile lui pentru diplomaţia universală şi de lupta pentru dezarmare nucleară. În privinţa diplomaţiei universale, este adevărat, Obama a readus ideea de multilateralism în discuţiile internaţionale şi a întins mâna “tuturor celor dispuşi să-şi descleşteze pumnul”. Totuşi, “resetarea” relaţiei cu Rusia este abia la început, iar dialogul cu Iranul urmează să se declanşeze, până acum neînregistrându-se vreun progres. Tot la timpul viitor, SUA urmează să semneze cu Rusia un nou acord referitor la reducerea armelor nucleare. În rest, Afganistanul este cel puţin la fel de volatil ca anul trecut, iar victoria pare îndepărtată. În Orientul Mijlociu, Barack Obama s-a lovit de reticenţa noului premier israelian, Benjamin Netanyahu, de a opri construirea de noi colonii în teritoriile ocupate. Este adevărat, însă, că lumea musulmană priveşte cu mai multă încredere înpre occident de când Statele Unite sunt conduse de Obama. Ca şi restul lumii de altfel. De fapt, acest premiu Nobel este acordat pentru un potenţial. Comitetul a pariat pe viitoarele realizări ale preşedintelui american şi a reuşit să obţină ecouri mult mai mari decât dacă ar fi acordat premiul unui necunoscut disident chinez. Anii următori vor confirma sau infirma alegerea comitetului Nobel. Dar, peste câţiva ani, cine va mai trage la răspundere comitetul dacă speranţele investite în Obama nu vor fi confirmate?

PS: nu este prima dată când se acordă premiul Nobel pentru pace unei persoane care nu a rezo