De ani de zile, Bucureştiul nu mai are intrare sau ieşire spre Nord, ci doar un lung şi colectiv calvar. Dintre toţi şoferii care parcurg zona Casa Scînteii - Băneasa - Otopeni am ales unul. A cărui meserie e chiar asta. Atribuim unui singur om rolul de a spune povestea experienţei stresante a celor 1,2 milioane de şoferi bucureşteni şi a celor 500.000 care tranzitează zilnic oraşul.
Presiunea pe care o resimte fiecare dintre noi e multiplicată în el. Pentru că Nicu Cărămidă conduce un autobuz 131 şi face 1,5 kilometri într-o oră. De cinci ori pe zi. Cinci zile pe săptămînă. Iar presiunea pe care o suportă el e doar modelul radical a ceea ce trăim fiecare. La 44 de ani, el a albit, e tot mai nervos, iar noi îl urmăm.
Aceasta e o misivă care sperăm să-i surprindă pe cei de după noi.
Să o citească miraţi, încrîncenîndu-se la gîndul că a fost posibil să trăim astfel.
Aceasta este povestea lui Nicu Cărămidă, 44 de ani, şofer pe linia 131 din Bucureştiul lui 2009.
Aceasta este înregistrarea seacă a gps-ului care arată că o maşină parcurge, la intrarea în Bucureşti, 1,5 kilometri într-o oră.
Înainte de 1989 şi o vreme după, 131 era vestită pentru aglomeraţie, mers pe scări şi hoţii de buzunare. Acum, şoferii îi spun "Linia Iadului". Pentru că urlă stresul în tine dacă eşti şofer la ieşirea sau la intrarea în Bucureşti. Nicu Cărămidă asta face. Drumul cotidian spre Iad şi înapoi.
4 oameni în 20 de metri pătraţi
E vineri, ora 11:00. Nicu, soţia Tatiana şi cei doi copii, Cristi (15 ani) şi Andrei (11 ani), locuiesc în Băneasa, într-o singură cameră de 20 de metri pătraţi, dintr-un fost cămin de nefamilişti. E curat, foarte curat. Cristi, tocmai termină un joc pe computer. "Hai, tată, pregăteşte-te de şcoală!", spune părintele. Băiatul mai amînă puţin finalul, apoi îşi ia ghiozdanul şi pleacă.
