Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băuturi contrafăcute la Breasta

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

O distilerie din Dolj făcea parte dintr-o reţea naţională de contrafacere a băuturilor alcoolice, care „fabrica“ nu doar rom, votcă „Săniuţa“ ori aşa-zise lichioruri de fructe, ci şi băuturi scumpe.

În cadrul unei operaţiuni de amploare, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală au anihilat joi o amplă reţea de falsificare a băuturilor alcoolice, care acţiona de aproape doi ani, întinzându-se de la Iaşi până la Craiova şi de la Bucureşti până în Bistriţa-Năsăud. Acţiunea a fost fără precedent, presupunând 114 percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Braşov, Mureş, Giurgiu, Dolj, Vâlcea, Prahova, Argeş, Iaşi, Bacău, Bistriţa-Năsăud, la care au luat parte peste 250 de poliţişti de la Crimă Organizată şi efective ale jandarmeriei. Au fost ridicate şi conduse la sediul DIICOT din Bucureşti 61 de persoane. Faţă de 35 dintre acestea s-au emis ordonanţe de reţinere şi s-a propus vineri arestarea lor preventivă pentru contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor şi spălare de bani.

Reţea ilegală cu producţie, distribuţie şi desfacere

După cum au reuşit să stabilească până în prezent anchetatorii, o parte din activitatea membrilor reţelei s-a derulat sub paravanul unor societăţi comerciale legal constituite, prin care se achiziţionau cantităţi mari de cereale, ce erau apoi procesate în alcool brut. Acesta era transformat ulterior în produse contrafăcute similare cu cele originale de pe piaţă, iar după îmbutelierea în ambalaje ce purtau mărci identice sau similare cu mărci înregistrate şi cu renume pe piaţă şi marcarea cu marcaje fiscale false, produsele erau comercializate prin cele mai diverse modalităţi (către magazine, restaurante, angrouri, reţele de persoane fizice, discoteci şi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 40 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°