* este pus în scenă de tandemul Mariana Cămărășan, Alexandra Penciuc
Astăzi și mâine, de la ora 18.30, în sala Studio a Teatrului "Maria Filotti" se joacă premiera "Herr Paul, Herr Paul", de Tankred Dorst, în traducerea lui Victor Scoradeț. Regia și ilustrația muzicală, în majoritate cântece din repertoriul formației Coil, sunt semnate de Alexandra Penciuc și Mariana Cămărășan.
Brăilenii îi vor revedea în această piesă pe: Cornel Cimpoae, Elena Andron, Ramona Gângă și Valentin Terente. De asemenea, va juca actorul gălățean Cosmin Panaite și vor evolua și două eleve de liceu, Camelia Dilbea și Corina Taraș.
Regizoarea Mariana Cămărășan consideră că în acest spectacol s-a împlinit un lucru pe care și l-a dorit: actorii au participat creativ, s-au implicat personal. "Spectatorii trebuie să se aștepte la neașteptat. Nu am gândit spectacolul într-un anume registru, comedie sau tragedie. Este o călătorie sinceră într-un labirint interior. Cred că e o piesă care poate avea un public foarte divers. Textul e scris în așa fel încât se poate urmări un fir simplu, care are început, sfârșit și răsturnările normale de situație, dar se pot urmări și alte idei. Am deschis zone personale care țin mai mult decât povestea: relația dintre doi oameni, despre moarte, despre cum supraviețuim unei absențe, despre cum realizăm noi cât de prezenți sau absenți suntem în viața noastră, despre rezistență, despre necunoscutul din noi. Textul începe cu un monolog din Frații Grimm, «Copilul cel greu», în care este găsit un copil înfășat, pe care oamenii încearcă să-l ridice și nu pot. Ne-am pus problema la ce rezistă aceste personaje? Există un personaj care nu se mișcă de la locul lui, dar nu locul contează, ci poziția pe care a ajuns să o aibă el față de existență, față de material, față de oameni. De acolo nu-l scoate nimic, pentru că a ajuns la adevăr, dar nimic