Brăilenii sunt aşteptaţi în această seară să intre din nou în mirajul spectacolului de teatru şi să se lase fermecaţi de jocul actorilor. În sala studio a Teatrului „Maria Filotti”, de la ora 18.30 are loc mult aşteptata premieră a spectacolului „Herr Paul, Herr Paul”, de Tankred Dorst şi Ursula Ehler, în regia Alexandrei Penciuc şi Marianei Cămărăşan.
Premiera piesei de teatru a fost programată iniţial pe 28 septembrie, în timpul Festivalului „Zile şi nopţi de teatru european”, însă din motive obiective s-a amânat. Unul dintre artişti a avut un necaz în familie, motiv pentru care „Herr Paul, Herr Paul” se joacă în afara festivalului.
Misterul unui spectacol mult aşteptat
Prea multe amănunte despre spectacol nu sunt pentru că regizorii au vrut să păstreze misterul. Curiozitatea brăilenilor se dovedeşte, însă, una la nivel maxim, dat fiind că deja s-au ocupat locurile în sală.
“Am ales acest text pentru calităţile lui: e contemporan, tratează subiecte a căror actualitate ţine de umanismul situaţiilor şi al personajelor, mai mult decât de problemele sociale imediate” , ne-a şoptit Mariana Cămărăşan, unul dintre regizori.
Mai ştim că „Herr Paul, Herr Paul” este povestea fantastică a unei lumi închise către care se forţează intrarea, o lume ascunsă, cu o realitate a sa proprie, suficient de puternică pentru a acapara realitatea celorlalţi.
Din distribuţie fac parte actorii: Cornel Cimpoae – Herr Paul, Elena Andron – Luise, Cosmin Panaite – Helm, Ramona Gângă – Lilo, Valentin Terente – Schwarzbeck şi Camelia Dilbea sau Corina Taraş – Anita.
Brăilenii au mai avut ocazia să vadă un spectacol regizat de Mariana Cămărăşan, „Amalia respiră adânc”, al Teatrului Act din Bucureşti, în cadrul Festivalului „Zile şi nopţi de teatru european”.