A studiat la Academia de Jazz de la Paris, iar la 20 de ani s-a stabilit în Franţa. După aproape zece ani, în 2005 şi 2006, este numit acordeonistul anului. A început să iubească acordeonul şi muzica de la vârsta de 3 ani, când a primit cadou propriul instrument de la tatăl său. Pasiunea pentru muzică este o moştenire de familie. “Tatăl meu fiind acordeonist, m-am născut şi am crescut cu acest instrument în casă şi l-am îndrăgit de cum l-am vazut. În familia noastră toată lumea cânta. Am avut şi copilărie bazată pe joacă, dar, în general, studiam foarte mult cu tatăl meu”, spune Emy Drăgoi. Emy de la Eminescu
Numele de scenă Emy vine de la Eminescu. Pentru că tatăl său a iubit foarte mult poezia lui Mihai Eminescu şi fiind singurul băiat în familie, i s-a spus Eminescu. Studiul muzicii l-a început la Liceul de Artă din Ploieşti, apoi a continuat în Franţa, la Academia de jazz Bill Evans de la Paris. La vârsta de 20 ani se stabileşte în Franţa, intrând în orchestra Philippe Lebel şi se înscrie la Şcoala de Jazz, la clasa de pian. A participat şi participă la multe festivale atât de acordeon, cât şi de jazz din întreaga lume. În 2005 şi 2006 a fost numit acordeonistul anului în Franţa. Vrea să se întoarcă în ţară
Deocamdată, artistul se împarte între Franţa şi România. “Doresc să mă reîntorc definitiv în ţară pentru că am aici o familie şi nu pot sta mult timp departe de ea. Am realizat aici Festivalul Internaţional de acordeon « Nopţi albe de acordeon », am deschis Şcoala de Muzică în cadrul Liceului Francez din Bucureşti, unde sunt înscrişi peste 100 de elevi şi mai am foarte multe proiecte cu care am venit din Franţa şi pe care vreau să le realizez si aici”, zice artistul. Emy Drăgoi are mai multe trupe alături de care cântă diverse genuri muzicale, dar toate au mari influenţe din jazz. Una dintre ele se numeşte Etno Fonia cu care a concertat atât î