Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiera la Mangalia zero locuri de munca, pentru mii de someri

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Câteva sute de mangalioţi îngroaşă zilele acestea numărul şomerilor din oraş. Este vorba despre persoanele care au muncit, timp de câteva luni, în turism, în unităţile hoteliere şi de alimentaţie publică din staţiunile sudului litoralului. Acestora li se vor adăuga alte câteva sute de angajaţi ai Daewoo Mangalia, disponibilizaţi din unitate sau de la firmele subcontractoare şi care urmează să iasă în stradă. Pe lângă ei se mai află şi mangalioţii care au deja depuse, de luni bune, dosarele la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Situaţia nu stă deloc bine pentru rata şomajului la nivel local, mai ales că, la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mangalia, în această săptămână erau oferite localnicilor... zero locuri de muncă! O premieră tristă pentru un oraş ce se doreşte „mai" european decât altele, o situaţie fără precedent, când nici măcar un loc de muncitor necalificat nu mai este oferit mangalioţilor.

Unica veste bună pentru cei ce sunt sau vor intra în şomaj este cea oferită de Legea 126/2008, prin care perioada de acordare a indemnizaţiei creşte cu trei luni. Astfel, pentru o persoană cu o vechime de până în cinci ani, indemnizaţia va fi acordată nouă luni (şi nu şase, ca până în prezent), pentru cei cu vechime de la cinci ani la zece ani, perioada va fi de 12 luni, iar pentru cei cu vechime în muncă peste zece ani - 15 luni. Comentarii (2) neddy : corect se spune mangalieni nu mangalioti. de ce? simplu: constantENI, bucurestENI, muresENI, etc.

deci ... DEX online. anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru

Voturi: +0 karadeniz : Sunteti intr-o grava eroare. Cel putin un loc de munca exista la Mangalia. http://www.mangalia.ro/ev-354-anunt_public.html

Este meritul primarului, o sa vedeti la concurs ca acest loc va fi ocupat de un somer.

anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru

Voturi: +0 Scrie co

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 45 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 2 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 50 minute
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°