Departe de tara, printre straini
Uneori, duminica, pe strazile Kolnului auzi vorbindu-se romaneste. Uneori, la liturghie si la marile sarbatori, romanii care muncesc in nord-vestul Germaniei se intalnesc intr-o biserica din cartierul Muhlheim, inchiriata pe bani putini de la niste catolici de treaba. La Koln, departe de casa, traiesc peste 50.000 de romani. La Koln, in forfota indiferenta a orasului, exista un loc in care, pret de o ora, limba romana nu se mai vorbeste vinovat si in soapta cum se mai intampla uneori, ci se canta raspicat. E bucurie sa o auzi, mai ales cand vii de departe, din tara.
*
De cum intri in biserica "Tuturor Sfintilor" din cartierul Muhlheim, intelegi cat e de greu sa fii roman si sa traiesti printre straini. Privesti in jur si, oricat ai vrea, nu poti sa te obisnuiesti cu peretii goi, cu lipsa iconostasului si a icoanelor praznicare; cu sala prelunga si bancile cazon ordonate, pe care stau stivuite impecabil biblii nemtesti si carti de cantece religioase pe care scrie "Kommt. Singt" ("Veniti. Cantati").
Biserica romanilor din Koln e rece si austera, asemenea vietii lor de emigranti. Adapostita intr-o abatie catolica, cu zidurile goale si o singura cruce atarnata de tavan, preotul improvizeaza in fiecare duminica o sfanta masa si un iconostas format din doua mari icoane, ce stralucesc stingher, in licarul unor lumanari si a catorva doiniri ardelene. Dureaza ceva timp pana sa intri in atmosfera slujbei, sa te dumiresti si sa faci comparatii; sa observi apoi cumsecadenia oamenilor si oboseala de pe chipul lor, bucuria cu care se recunosc si se saluta discret, de la distanta, sau jena sfiita din privirea vreunui intarziat, sosit direct de la munca. La sfarsit, dupa ce parintele Lazar Mitu tine o scurta predica si miruieste pe credinciosi, diacul si un tanar de la pangar se grabesc sa puna la adapost, intr-o incapere a
