Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri. «De ce îmi apar afte?»
De aproximativ doi ani, îmi apar în mod frecvent afte în cavitatea bucală, în special pe interiorul obrajilor. Acestea sunt foarte dureroase şi mă jenează mai ales atunci când mănânc. De obicei, nu apelez la un tratament şi aftele trec de la sine în câteva zile. Totuşi, nu înţeleg de ce apar atât de des. Este nevoie să mă adresez unui medic şi să fac analize medicale? Care ar putea fi cauza unor astfel de probleme? Ar trebui să urmez totuşi un tratament? Claudiu, Bucureşti
Aftele sunt leziuni ale mucoasei bucale, afecţiunea mai numindu‑se şi stomatită aftoasă. Cauzele apariţiei aftelor sunt multiple: diverse tipuri de virusuri ce sunt contractate de obicei pe fondul unui sistem imunitar slăbit, stresul şi reacţiile de tip alergic la alimente bogate în histamină, precum brânză cu mucegai, nuci, alune, migdale, ciocolată, caise sau ananas.
Alte cauze sunt cele mecanice, precum traumatismele (muşcarea mucoasei, perierea agresivă a dinţilor sau purtarea aparatelor dentare). Într-adevăr, în general, aftele dispar în aproximativ zece zile, chiar şi fără tratament. Sfatul meu este să vă adresaţi totuşi medicului dentist.
Dr. Radu Leon George medic de familie,competenţă în fiziokinetoterapie
«Sunt normale erecţiile la copiii mici?»
Am un băieţel în vârstă de un an şi opt luni care are, în ultima perioadă, tot mai frecvent, erecţii pe care le observ în timp ce-l îmbăiez. Precizez că este un băieţel perfect sănătos şi cu preocupări absolut normale pentru vârsta lui. Totuşi, în trecut, băieţelul a necesitat decalotarea mecanică periodică, pe care i-am făcut-o pe parcursul