După nici jumătate de an de la momentul în care a văzut prima Revoluţie în direct, Occidentului i s-a arătat o altă Românie: una în care hoarde de mineri, transformaţi în forţe de ordine şi sprijiniţi de puterea politică, dădeau cu bâta, la propriu şi la figurat, în plăpânda democraţie înfiripată în decembrie 1989. Mineriada din iunie ’90 este, de fapt, consecinţa unui şir de evenimente, fiecare de natură să pună o mare stavilă în calea trecerii la capital

După nici jumătate de an de la momentul în care a văzut prima Revoluţie în direct, Occidentului i s-a arătat o altă Românie: una în care hoarde de mineri, transformaţi în forţe de ordine şi sprijiniţi de puterea politică, dădeau cu bâta, la propriu şi la figurat, în plăpânda democraţie înfiripată în decembrie 1989.

Mineriada din iunie ’90 este, de fapt, consecinţa unui şir de evenimente, fiecare de natură să pună o mare stavilă în calea trecerii la capitalism, şi nu poate fi judecată separat de ele atunci când se pun chinuitoarele întrebări care au însoţit tranziţia: de ce ungurii o duc mai bine ca noi? De ce la ei au venit străinii şi la noi nu, de ce n-au venit americanii etc...

Încă din primele luni ale anului, a existat suspiciunea că noua conducere provizorie instalată în 22 decembrie’89, în frunte cu fostul comunist Ion Iliescu, intenţionează să-şi permanentizeze puterea. Proaspăt reînfiinţatele partide istorice au organizat manifestaţii în Bucureşti, iar puterea, benefiicind şi de serviciile unei televiziuni publice aservite, a organizat contramanifestaţii, la care au participat atât muncitori de la marile uzine bucureştene, cât şi mineri aduşi din Valea Jiului. Au fost bătăi, arestări, devastări de spaţii, dar de mică amploare.

Frontul Salvării Naţionale (FSN) a anunţat că va participa la alegerile din 20 mai, pe care tot el (printr-o structură, în care, de ochii lumii, a invitat