Nicolas Sarkozy şi omologul său turc, Abdullah Gul, au constatat vineri la Paris dezacordul lor asupra aderării Turciei la Uniunea Europeană, pe care preşedintele francez o refuză cu înverşunare, dar au promis în pofida acestui fapt să amplifice cooperarea între cele două ţări. La sfârşitul întâlnirii, care a durat în jur de o oră, Abdullah Gul a plecat de la palatul prezidenţial fără să facă nicio declaraţie.
Asupra chestiunii aderării la UE, Nicolas Sarkozy a reamintit "într-un mod foarte deschis poziţia franceză", a precizat un consilier, estimând că "între ţări prietene, nu se poate vorbi decât deschis".
În timpul campaniei pentru alegerile europene din iunie, Sarkozy a repetat că Europa trebuie să înceteze "să se dilueze într-o lărgire la nesfârşit" şi că Turcia, ţară laică de 71 de milioane de locuitori aproape exclusiv musulmani, "nu are vocaţia de a-i deveni membru".
În schimb, potrivit consilierului francez, Abdullah Gul "a reamintit poziţia turcă într-un mod de asemenea deschis şi amical".
Mai devreme în timpul zilei, preşedintele turc a pledat, în timpul unui seminar franco-turc organizat de organizaţia patronală Medef, pentru ca negocierile asupra aderării să meargă până la capăt.
"Turcia face în aşa fel încât să se conformeze normelor europene", a spus el, subliniind că doar la "sfârşitul procesului trebuie să se procedeze la o evaluare a Turciei".
Deşi s-au constatat aceste divergenţe, Sarkozy şi Gul au căzut de acord ca "această chestiune să nu dăuneze ansamblului relaţiilor între cele două ţări" şi au convenit să întărească relaţia franco-turcă, informează Agerpres.