Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Bud: “Da, CFR!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Cristi Bud a semnat cu gruparea din Gruia, însă nu poate vorbi despre transferul său la Cluj pînă la ofi cializarea mutării

Joi seara, Gaz Metan Mediaş şi CFR Cluj au parafat documentele pentru transferul atacantului Cristi Bud (24 de ani) în Gruia, pentru 750.000 de euro. Mutarea va fi oficializată după terminarea turului.

Jucătorului i s-a interzis să confirme faptul că a semnat cu CFR, dar ieri acesta şi-a complimentat viitoarea echipă. “CFR? Cine nu şi-ar dori să joace la această echipă? Vorbim de o fostă campioană a României, iar în acest an au şanse foarte mari să cucerească un nou titlu. Da, mi-ar plăcea să joc la CFR. Ar fi un pas important în cariera mea”, a spus Bud, care a adăugat că pînă la fi nalul turului nu va mai dezvolta acest subiect. “Trebuie să rămîn concentrat pentru meciurile de campionat pe care le mai am de disputat în tricoul Mediaşului. Vom vedea ce va fi în iarnă. Dar, încă o dată, mă onorează interesul lui CFR Cluj”, a încheiat atacantul lui Gaz Metan.

BILETE PENTRU PRAGA: 20 DE EURO

Fanii care vor să-şi vadă favoriţii la Praga, pe 22 octombrie, îşi vor putea achiziţiona bilete din prima zi a săptămînii viitoare, de la casele de bilete ale stadionului dr. Constantin Rădulescu. Preţul unui bilet este de 20 de euro, iar plata se poate face doar cu bancnote. Casele de bilete sînt deschise între orele 10:00 şi 16:00.

PĂCURAR PE LISTĂ!

Mijlocaşul Pandurilor, Alex Păcurar (27 de ani), a fost abordat de preşedintele Iuliu Mureşan după partida directă, de la Tîrgu-Jiu. Ofi cialul clujenilor i-a comunicat jucătorului că “vişiniii” sînt interesaţi de serviciile sale, mai ales că Păcurar intră în decembrie în ultimele şase luni de contract. Preşedintele gorjenilor, Marin Condescu, e dispus să-l cedeze pe fostul jucător al lui “U” pentru suma de 350.000 de euro.

ATENŢIE, S

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°