Un abur de rai
Urc agale, prin iarba magnetica, iarba orbitor de verde din livada catarata pe-o costisa imbibata de lumina toamnei; urc fluierand fericit, printre arborii infipti cu incapatanare in pamant - ca niste sfinti de lemn, intr-un rai inclinat... Peste drum, de parca l-as putea atinge cu mana prin aerul scanteietor, vad Parangul, Tara Momarlanilor. O minune a peisajului romanesc. Sunt la Cimpa, un sat de munte de pe Valea Jiului, cu frumusetea si salbaticia arhaica neatinse, desi e doar la cativa kilometri de Petrila. Pare ca de 2000 de ani nimic nu s-a schimbat aici, de parca Dumnezeu Insusi a suflat peste valea asta un abur de rai, urias!
Pasisem de-acum in lumea momarlanilor, lumea romanilor din neam de ciobani, mandri si scumpi la vorba, ce pretind ca se trag, pe-o linie neamestecata, direct din dacii liberi. Pe costisele Cimpei, casele lor rasfirate din deal in deal par niste forturi ancestrale de lemn. Hoinaresc printre casele vechi, cu livezile lor solare si abrupte, prin satul ce geme de surprize si de semne tainice. Cand incepi sa calci pe ulitele Cimpei, de pilda, observi ca ele sclipesc straniu, in mii de ape, de parca ar fi pavate cu agate negre! Sunt flori de mina si bulgari de antracit, cu care oamenii si-au pietruit tot satul. Acum, in fata mea se opreste un barbat scund si indesat, o aparitie puternica. Are chipul darz si-un fel increzator de a privi zarile, de parca ar putea el cumva sa numere toate stelele cerului, dintr-o privire. Il cheama Petre Birau, e momarlan de vita veche si dupa ce 30 de ani a trudit la mina, a descoperit ca-i nascut pictor. El are sa-mi fie calauza prin lumea momarlanilor. Primul lucru pe care il rog e sa-mi explice numele satului, cu sonoritatea-i stranie. "Numele e roman, vine de la legiunea a V-a romana, "Cinqua", care-a stat pe-aici candva. Prin derivatie, de la "Cinqua" s-a ajuns la "Cimpa". P
