Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ziua Ana Aslan", celebrată la Brăila

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

* evenimentul are loc sâmbătă, în cadrul celei de-a 5-a ediții a Conferinței Naționale pentru medicii de familie * organizatori sunt Societatea Medicilor de Medicina Familiei/Medicină Generală Brăila și Fundația Ana Aslan International

În cadrul Conferinței Naționale pentru medicii de familie, care se desfășoară la Brăila, va fi celebrată, începând din acest an, "Ziua Ana Aslan". Ajunsă la a 5-a ediție, conferința se desfășoară în perioada 8-10 octombrie și este organizată de Societatea Medicilor de Medicina Familiei/Medicină Generală Brăila împreună cu Fundația Ana Aslan International, având ca temă "Medicina de familie - prima linie în asistența medicală.

"În acest an va avea loc, pentru prima dată în cadrul Conferinței, o sesiune «Ana Aslan», sesiune care este un omagiu adus de medicii de familie brăileni celei care a plecat de pe aceste meleaguri și a transformat, prin muncă susținută, angajare și responsabilitate, un nume într-un brand internațional. Tocmai de aceea, începând cu acest an, ziua de sâmbătă a Conferinței va purta numele Ana Aslan și subiectele medicinei longevității vor fi prezentate de medicii din echipa condusă de prof. dr. Luiza Spiru, partenerul nostru fiind Fundația Ana Aslan International", a declarat dr. Ilean Brânză, președintele Medicina Familiei/Medicină Generală Brăila. Cu ocazia "Zilei Ana Aslan", organizatorii vor susține sâmbătă, de la ora 12.00, la Teatrul "Maria Filotti", o conferință de presă, în cadrul căreia vor fi abordate diverse teme, printre care situația medicinei de familie în România, realizările Fundației "Ana Aslan International" în România și în lume, situația bolilor de memorie la nivel național și internațional, și centrele de ajutor în ceea ce privește pacienții cu boli de memorie. Subiectele vor fi prezentate de dr. Ileana Brânză și prof. dr. Luiza Spiru, de la Catedra de Geriatrie Gerontologie din cadrul

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 9 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 11 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 10 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 7 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 10 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°