Cercetatorii britanici contrazic rapoartele Agentiei Internationale a Energiei si ale companiilor petroliere si spun ca rezervele de petrol ale omenirii vor incepe sa se scada inainte de 2020.
Un studiu realizat de Consiliul pentru cercetari in domeniul energiei din Marea Britanie avertizeaza ca resursele de petrol se vor apropia de sfarsit in urmatorii zece ani, ceea ce va arunca in aer preturile la energie si va forta economiile sa depinda de combustibili si mai poluanti, aflam din Daily Telegraph.
Data exacta a inceperii declinului in productia de petrol este dezbatuta intens de zeci de ani. Ecologistii sustin ca acesta se poate termina in orice moment si ca trebuie sa investim in energia regenerabila, in timp ce companiile petroliere insista ca inca mai au multe zacaminte de descoperit.
Cea mai recenta estimare a Agentiei Internationale pentru Energie, in functie de care sunt luate deciziile in lume, spune ca declinul productiei nu va incepe inainte de 2030. Britanicii cred insa ca aceste previziuni sunt optimiste si neverosimile si spun ca pragul va fi trecut inainte de 2020.
Cercetarea britanicilor se bazeaza pe 500 de studii realizate in intreaga lume, care au luat in calcul cresterea cererii si dificultatile pe care le intampina companiile cand exploateaza campuri petroliere noi.
Reprezentantii Consiliului pentru cercetari in domeniul energiei din Marea Britanie atrag atentia ca pretul energiei va exploda cand rezervele se vor apropia de sfarsit, ceea ce va avea un impact puternic asupra economiilor din intreaga lume.
In prezent, pretul unui baril de petrol este de aproximativ 70 de dolari dupa ce in 2008 ajunsese la 147 de dolari.
Raportul precizeaza ca estimarea sumbra trebuie sa incurajeze guvernele din toata lumea sa investeasca in masini electrice si surse regenerabile de