Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păcurar, la CFR Cluj?

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Mijlocaşul echipei Pandurii, Alexandru Păcurar (foto în alb) a atras atenţia mai multor cluburi în acest sezon, unul în care a reuşit patru goluri în primele nouă etape, fiind golgheterul grupării gorjene. Dorit de Universitatea Craiova şi remarcat de oficialii echipei FC Copenhaga, Păcurar ar putea ajunge în Gruia, la CFR Cluj, echipa pe care a învins-o din penalti, la Târgu Jiu, în acest sezon. Interesul clujenilor pentru Păcurar nu este confirmat şi de preşedintele clubului Pandurii, Condescu, care este însă dispus să-i ofere dezlegarea fotbalistului în schimbul unei sume de bani mulţumitoare: „CFR Cluj nu a înaintat nici o ofertă şi nu am discutat cu oficialii lor de transferul lui Păcurar. Dacă-l vrea CFR Cluj găsim soluţii. Dacă fac o ofertă concretă suntem dispuşi să negociem“. Deşi a declarat pentru Prosport că a fost contactat de oficialii clubului CFR, Păcurar neagă că ar avea o ofertă de la echipa ardeleană. „Când o să ştiu şi eu de vreo ofertă o să vorbesc, deocamdată nu. O iau ca pe un zvon, aşa cum a apărut FC Copenhaga şi celelalte care au mai fost. Deocamdată, eu nu ştiu nimic concret“, a afirmat Păcurar. Fotbalistul susţine că mai are contract cu Pandurii până în vara anului 2010, lucru cu care Marin Condescu nu este de acord: „Păcurar are contract cu noi până în 2012, dar asta nu înseamnă că nu-l las să plece în iarnă sau în vară dacă oferta este acceptabilă pentru el şi pentru club. Nu e obligatoriu să-l vindem acum“.

Alexandru Păcurar are 27 de ani, este născut în Cluj şi a mai jucat la Universitatea Cluj, Dinamo şi Gloria Bistriţa până a ajuns la Pandurii Târgu Jiu în 2006. Mijlocaşul echipei Pandurii, Alexandru Păcurar (foto în alb) a atras atenţia mai multor cluburi în acest sezon, unul în care a reuşit patru goluri în primele nouă etape, fiind golgheterul grupării gorjene. Dorit de Universitatea Craiova şi remarcat de oficialii echipei FC

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 46 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 21 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°