Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988) Anul trecut, un tânăr istoric, Cornel-Constantin Ilie (31 de ani), a publicat o carte interesantă: „Români celebri în faţa morţii“ (Editura Historia). Autorul recunoaşte, onest, că ideea i-a venit după ce a parcurs „Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii“, întocmit de franţuzoaica Isabelle Bricard.
Volumul lui Ilie are marele merit de a pune cap la cap istorii şi surse diverse, facilitând o lectură plăcută şi uşurând munca de documentare pentru cei interesaţi. Pentru aceasta, autorul a consultat o vastă bibliografie.
De-a lungul celor 240 de pagini este descris sfârşitul a aproape 300 de personalităţi marcante ale destinului românesc. Sunt prezenţi domnitori şi regi, politicieni şi artişti, scriitori şi savanţi, militari şi revoluţionari.
Unii dintre ei au murit de boală grea (Bălcescu, Eminescu, Alecsandri, Topârceanu, Ştefan Luchian, Camil Petrescu, Carol Davila, Regele Ferdinand, Maria Tănase, George Călinescu, Nichita Stănescu).
Alţii au fost asasinaţi (de la Burebista la Duca, Argetoianu, Barbu Catargiu, Armand Călinescu sau Nicolae Iorga, trecând printr-o lungă serie de domnitori medievali) sau executaţi (Gheorghe Doja, Baba Novac, Miron Costin, Despot Vodă, Brâncoveanu, Antonescu, Pătrăşcanu, Ceauşescu, ca şi o serie întreagă de luptători anticomunişti).
Nu lipsesc sinuciderile (Decebal, Odobescu, Urmuz, Chivu Stoica, Dimitrie Anghel) şi nici victimele unor cataclisme naturale (Toma Caragiu, zdrobit de cutremurul din 1977).
Mulţi români marcanţi au sfârşit în exil (Dimitrie Cantemir, Bălcescu, Al. I. Cuza, Carol al II-lea, Caragiale, Brâncuşi, Cioran), iar pe alţii moartea i-a găsit într-o cruntă sărăcie (Avram Iancu, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandres
