Cu fiecare plimbare printre pagini de istorie, o nouă imagine ţi se dezvăluie. Plecările „picilor şi flăcăilor de pe Amaradia“, pensionul pentru fete de boier, mai târziu Liceul de Fete „Elena Cuza“, cu profesoarele distinse, special aduse pentru descifrarea sloavelor franţuzeşti, dar şi efortul unor boieri cu suflet mare „cari cu cheltuiala lor“ au pus bazele teatrului craiovean sunt imagini care se construiesc ca un joc de puzzle, cu fiecare rând parcurs. Şi, uite aşa, călătorul în pagini de carte devine spectatorul unei lumi care se încăpăţânează şi astăzi să ţină piept vremii.

O altă carte se deschide şi, odată cu ea, o lume veche îşi eliberează porţile. Scârţâind sub rugina vremii, uşa spre Craiova veche îşi primeşte călătorii spre alte tărâmuri de mult uitate. Ochii fug pe paginile îngălbenite. În faţa lor, un manuscris vechi, care păstrează inscripţiile celor care au vrut să lase posterităţii imagini născute din vârful peniţei. „Oltenia 1943“ este cartea care ne ajută să pătrundem într-o lume care n-ar trebui să ne fie străină şi care vorbeşte de „Bătrânele locului, obişnuite cu plecările picilor şi flăcăilor de pe Amaradia. Văzuseră multe isprăvi împlinite. Unii se întorceau de două ori pe an acasă cu căciula plină de parale şi mai făceau o odaie, mai cumpărau două-trei pogoane de ţarină. Alţii, chiaburi după 20 de ani, mari negustori înstăriţi, alţii scoborau din câte un automobil la vatră însoţiţi de câte o cocoană frumoasă, ca la Bucureşti, dascăli, colonei, miniştri. Singuri stricaţii, care nu puteau fi olteni adevăraţi, se băgau slugi şi uitau de casă. Oltenii de rând sunt boieri şi stăpâni“, scria Tudor Arghezi.

În lumea lor

Dăm paginile mai departe, în dorinţa de a-i descoperi pe boierii vremii. Aflăm ca la 1840 se înfiinţează la Craiova mai multe pensioane pentru fetele de boier, la care se aduceau directoare şi profeso