Posesorii de arme din judeţul Dolj au fost verificaţi de poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase în cadrul unei acţiuni ce are ca scop prevenirea evenimentelor ce s-ar putea produce datorită folosirii armelor letale de către persoane neautorizate.
Cu această ocazie, poliţiştii au verificat nu mai puţin de 49 deţinători legali de arme letale, fiind constatate trei infracţiuni pentru care au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii uz de armă letală fără drept. De asemenea, poliţiştii au ridicat trei arme de tir cu glonţ, calibru 5,6 mm, şi un număr de 50 cartuşe, de acelaşi calibru.
În timpul acţiunii de verificare, poliţiştii au depistat că Tudor D. De 59 ani, din localitatea Bulzeşti, deţinător legal al unei armei de tir cu glonţ, calibrul 5,6 mm, a cumpărat de la un magazin specializat din municipiul Craiova, un număr de 150 bucăţi cartuşe cu glonţ, însă s-a constatat că acesta nu mai deţinea niciun astfel de cartuş.
Bărbatul a justificat că le-a tras cu arma deţinută legal, în plan vertical, în gospodăria sa pentru a speria păsările care îi distrugeau culturile agricole. Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă letală fără drept.
Şi Constantin N., de 69 ani, din comuna Cerăt, deţinător legal al unei armei de tir cu glonţ, s-a ales cu dosar penal pentru aceeaşi infracţiune. Acesta a cumpărat de la un magazin specializat din Craiova, 200 de cartuşe cu glonţ, calibru 5,6 mm. În urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit 10 cartuşe. Doljeanul le-a declarat poliţiştilor că a tras cu arma într-un zid de beton al unei clădiri dezafectate, situată pe un câmp. I-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă letală fără drept.