Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitropolia ofera mancare pelerinilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Biroul de Asistenta Sociala Diaconia al Centrului Eparhial Iasi va derula, in perioada hramului Sf. Cuvioase Parascheva, un proiect ce are ca scop oferirea de hrana pelerinilor. Timp de trei zile, voluntari de la doua licee din Iasi vor imparti pachete si ceai pentru credinciosii care se vor aseza la rand pentru a se inchina moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Vasile cel Mare. Anul acesta, 80 de voluntari de la Liceul Vasile Alecsandri din Iasi si de la Colegiul Tehnic I. C. Stefanescu din Iasi vor sprijini aceasta actiune. "In fiecare an, proiectul s-a dezvoltat prin faptul ca mai multe persoane s-au prins in hora de ajutorare a semenilor. Rezultatele au fost cele asteptate sau chiar peste asteptari. Nadajduim ca si anul acesta, cu prilejul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva, sa ne indeplinim dorinta noastra, aceea de a asigura pachete cu alimente si ceai cald pentru un numar de pelerini care vor astepta ore intregi pentru a se inchina la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Vasile cel Mare", a spus preotul Mihai Prodan, inspector in cadrul Sectorului social-filantropic Diaconia. Persoanele care vor sa sprijine proiectul pot veni la sediul Diaconia, aflat pe str. Costache Negri din Iasi. "Pentru ca ne pregatim cu totii de sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, invitam pe toti sponsorii sa sprijine actiunile sociale din aceste zile", a indemnat preotul Mihai Prodan.

Biroul de Asistenta Sociala Diaconia al Centrului Eparhial Iasi va derula, in perioada hramului Sf. Cuvioase Parascheva, un proiect ce are ca scop oferirea de hrana pelerinilor. Timp de trei zile, voluntari de la doua licee din Iasi vor imparti pachete si ceai pentru credinciosii care se vor aseza la rand pentru a se inchina moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Vasile cel Mare. Anul acesta, 80 de voluntari de la Liceul Vasile Al

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 50 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

DNA, percheziţii la mai multe persoane şi instituţii din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud / Suspiciuni de corupţie, în perioada decembrie 2024 – martie 2025

News.ro acum 41 minute
Procurorii DNA fac, marţi, nouă percheziţii la mai multe persoane şi instituţii publice din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupţie, faptele fiind comise în perioada decembrie 2024 – martie 2025. ”Procurorii

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Summit european dedicat orașelor din UE și din țările candidate, la Timişoara

Timpolis acum 2 ore
Primăria Municipiului Timișoara organizează, în această toamnă, Timișoara Cities Summit, un eveniment internațional dedicat extinderii Uniunii Europene și colaborării dintre orașele din UE și cele din țările candidate. Președintele României, Nicușor

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°