Vara s-a sfârşit, dar amintirile ei sunt împăturite cu grijă şi aşternute în sertarele sufletului, acolo de unde mai târziu, cu migală şi încântare, le vom scoate pentru a respira din când în când în ritmul ei. Dar e toamnă şi avem motive să simţim iarăşi miros de "Folk fără vârstă".
La 29 iulie şi 1 august, Radio România Actualităţi a organizat două spectacole în tabăra de la Năvodari. Astfel, Ovidiu Mihăilescu şi Eugen Cristea au descoperit o formulă specială de a cânta împreună, iar succesul a întrecut aşteptările tuturor. Din acest motiv, pe plaja de la Năvodari a avut loc o relansare a ultimelor apariţii discografice ale celor doi. Autografele au fost date pe tricouri, pe CD-uri, dar şi pe cărţile Biblioteca pentru toţi, marca Jurnalul Naţional.
La cea de-a doua manifestare au cântat Ducu Bertzi, Eugen Cristea, Alina Manole, Adrian Cristescu şi Mihai Neniţă. Elevii prezenţi la malul mării, în tabăra de la Năvodari, au participat la concursul organizat pentru ei, iar câştigătorii au fost premiaţi cu chitare de la sponsorul deja cunoscut de acum, Hora Reghin.
A fost pentru prima oară când mavnifestarea "Folk fără vârstă" a descins într-o tabără estivală de elevi. De aceea nu a mai părut ciudat că organizatorii au fost chemaţi şi de elevii din Tabăra Internaţională Poiana Pinului, unde cunoscuţii cantautori Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă s-au întâlnit la 21 august, la Centrul de Agrement pentru elevi de la Poiana Pinului, judeţul Buzău, cu tineri şi copii din diaspora, mai puţin familiarizaţi cu acest gen de muzică.
Copiii şi adolescenţii români din diaspora au fost reuniţi în această renumită tabără buzoiană la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe, cu sprijinul Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău. Poate părea oarecum demodat, dar demersul celor de la Radio România Actualităţi a reprezentat f