Oferta cu tarife promoţionate scoasă pe piaţă de Federeaţia Patronatelor din Turismul Românesc nu strârneşte prea mult interes pentru piteşteni.
Programul a început de o săptămână şi se va încheia pe 18 decembrie. Preţurile pornesc de la 158 de lei, de persoană (cazare o săptămână, fără masă), la hotelurile de două stele şi ajung până la 358 de lei, la hotelurile de patru stele.
Câţiva clienţi au deschis uşa agenţiilor
Cei interesaţi au acces la ofertă prin intermediul agenţiilor de turism, după sistemul primul venit, primul servit. Deocamdată, în Piteşti sunt prea puţini doritori însă să petreacă ieftin o săptămână în aerul curat al munţilor.
Astfel, la agenţia „Carpaţi Travel” sunt doar patru cereri depuse în acest sens. „Oferta rulează de o săptămână, şi, momentan, avem patru solicitări pentru programul ”, spune Irina Stamate, reprezentant al agenţiei „Carpaţi Travel”. La fel se prezintă situaţia şi la celelate agenţii de turism din Piteşti.
„Puţini ne-au întrebat despre oferta < O săptămână la munte>, deşi tarifele sunt extrem de avantajoase. Probabil, mulţi încă nu stiu de aceste facilităţi. Am vândut doar trei pachete promoţionale. Aşteptăm mai mulţi clienţi în perioada imediat următoare, după ce se va face mai multă mediatizare.”, afirmă Viorel Irimia, reprezentant al agenţieie „Top Sejur”.
Nici măcar pensionarii, care de obicei sunt primii pe listă, când vine vorba despre relaxare pe bani puţini, nu se înghesuie să pună până pe un pachet promoţional. „ Ce-mi trebuie mie excursii la munte când o ducem din ce în ce mai rău? Am pensie 500 de lei. Ce să cumpăr mai întâi din ei?”, se întreabă retoric Vasile Costea (64 de ani), pensionar.