Faza cu casetele pe care Marian Vanghelie ar avea arhiva DGIPI e cam asa, daca e sa-i dam crezare lui Miron Mitrea, care, fireste, nu putea avea alta sursa decat karma lui "Almanahe".
Cu sfiala, dar ingrosandu-si vocea, Mircea Geoana l-a chemat pe presedintele PSD Bucuresti, i-a dat o plasa in mana si i-a zis: "Vanghelie, ia si tu casetele astea, baga-le in masina cu cerculete si da fuguta si faceti rost de dovezi impotriva lui Zeus, ca frige". "Da, sefu", glumi Vanghelie la modul serios, si-si chema soferul. Insa ca in reclama cu nepotul care-i spune bunicului sa-si bage caseta undeva, ca inregistreaza meciul pe telefonul mobil, lucrurile sunt 1: mai complicate, 2: altele. Basca expirate, ca serviciile nu mai stiu sa foloseasca de zece ani casete, totul e digital.
Cine-si risca pielea pentru Vanghelie?
Nimeni, si ma refer la profesionisti. In ciuda impresiei ca serviciile asculta telefoanele politicienilor pentru ca stapanii lor vremelnici sa se poata folosi de rodul muncii lor, cred ca exista, ca-n orice padure, uscaturi care isi rotunjesc castigurile, dar atat.
E drept ca in momentul cand un partid ajunge sa gestioneze Ministerul de Interne isi numeste un acolit la serviciul special (faptul ca Gelu Drajneanu a demisionat la doua minute dupa Dan Nica reprezinta demonstratia). Poate umbla si la organigrama si instala mai jos acoliti mai mici, sau insi dispusi a faca servicii pentru ca mai au cativa ani pana la pensie.
Un sef la filaj, altul la arhiva, altul la microfoane. Insa seful de la filaj nu poate lucra singur in trei ture, ca sa furnizeze lista intalnirilor lui Videanu, ala de la arhiva nu le poate da ordin subalternilor sa mearga la masa in acelasi timp, dar sa lase cheile in fiset, langa lista cu parole, iar tipul de la microfoane ar trebui sa instaleze si sa si asculte in acelasi timp.
