Investiţiile străine ca aport la capitalul social al firmelor înregistrate în România au însumat 344,6 milioane de euro în iulie a.c., în scădere cu 25% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC.Pe de altă parte, comparativ cu luna iunie a.c., s-a înregistrat o creştere de 38%, de la 248 milioane de euro, potrivit datelor ONRC preluate de Mediafax. Cel mai mare aport de capital în luna iulie a acestui an a f
Investiţiile străine ca aport la capitalul social al firmelor înregistrate în România au însumat 344,6 milioane de euro în iulie a.c., în scădere cu 25% faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC.
Pe de altă parte, comparativ cu luna iunie a.c., s-a înregistrat o creştere de 38%, de la 248 milioane de euro, potrivit datelor ONRC preluate de Mediafax.
Cel mai mare aport de capital în luna iulie a acestui an a fost înregistrat de compania de asigurări Groupama Asigurări, cu acţionar majoritar francez, respectiv 175,4 milioane de euro.
Pe următoarele poziţii se află compania Fortis Lease România IFN (aport de 21,1 milioane de euro), Ergon Concrete International (aport de 17,17 milioane de euro), Lidl România (14,3 milioane euro), Webasto România (10,25 milioane euro), Gedeon Richter România (6,96 milioane euro) şi Inter Ferm (6,9 milioane euro).
Primele zece subscrieri ca valoare din luna iulie totalizează aproape 290 milioane de euro, cei mai mulţi bani venind din partea investitorilor din Franţa, Olanda, Germania, Grecia şi Luxemburg.
În primele opt luni, valoarea investiţiilor străine ca aport la capitalul social al firmelor înregistrate în România a totalizat 2,44 miliarde de euro, în scădere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
SURSA: Mediaf