Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Consilierii locali se întâlnesc să voteze pentru amenajarea a două parcuri

Publicat in Adevarul, duminică 11 octombrie 2009 ·

O şedinţă extraordinară a fost convocată mâine pentru a aproba două proiecte de hotărâre cu finanţare de la Ministerul Mediului şi prin care se vor amenaja spaţii verzi în oraş. Unul dintre parcuri va fi realizat în zona Peninsulară, iar un altul în zona CET prin programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului.

Fondurile necesare vor fi obţinute de la Ministerul Mediului, iar pentru a respecta termenele, consilierii locali se întâlnesc, mâine, la hotelul Mamaia, în şedinţă extraordinară pentru a vota proiectele.

Taxe şi impozite majorate în 2010

Pe site-ul Primăriei Constanţa a fost postat un anunţ prin care constănţenii sunt invitaţi să îşi spună părerea despre proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor si impozitelor locale pentru anul 2010 care vor fi majorate în comparaţie cu cele plătite anul acesta.

Constăţenii îşi pot spune până pe 20 octombrie opiniile sau sugestiile la Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local Constanta urmând ca proiectul să fie supus votului consilierilor locali.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 3 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum o ora
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 5 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°