Cu nouă ani înainte să fie transformată de arabi în „colonie” de staruri, echipa de fotbal Manchester City şi-a recâştigat demnitatea într-un meci istoric. În septembrie 2008, Manchester City devenea obiectul celei mai răsunătoare tranzacţii financiare din lumea fotbalului. Unul dintre cele mai iubite cluburi din Marea Britanie, câştigător al fostei Cupe a Europei în 1970, ieşea gâfâind dintr-un secol marcat de succese răsunătoare, dar şi eşecuri fără de pereche. Nimeni nu ar fi putut bănui, la sfârşitul anilor ‘90, când clubul se zbătea în Second Division (al treilea etalon valoric din fotbalul britanic) că Manchester City va deveni una dintre forţele financiare ale Europei.

La acel moment, grupul Abu Dhabi United ţinea mai mult de domeniul fanteziei, iar locul de azi al vedetelor plătite cu sute de milioane de euro pe an era ocupat de jucători mai degrabă scunzi, îndesaţi, dar luptători fără scrupule. Unul dintre aceştia era scoţianul Paul Dickov, astăzi subiect al idolatriei absolute şi al cântecelor compuse de suporterii celor de la „The Blues”.

La 30 mai 1999, pe o căldură sufocantă, Dickov avea să redea demnitatea unei formaţii ameninţate de ridicolul absolut, cu mult înainte ca banii cu iz de petrol să-şi facă simţit mirosul în oraşul clădirilor din cărămizi roşii.

Primul „C`mon!”

Manchester City-Gilligham. Mai 1999, stadionul Wembley. Pentru Gilligham era şansa pasului cel mare către fotbalul adevărat. Pentru City, minuscula trecere de la ruşine către mediocritatea liniştitoare. O formaţie croită parcă pentru eşaloanele secunde ale fotbalului britanic, în faţa unor foşti câştigători ai Cupei Europene, dizolvaţi şi îngropaţi de trecerea timpului în anonimatul Diviziei Secunde. Stadionul fierbe la fiecare fază, copiii îşi pun mâinile la ochi, adulţii îşi muşcă fularele.

De-o parte, priviri